Aventurile lui Mada in Tara "Minunilor"

Evolutie

2008-09-10T14:30:00.001-04:00

am iesit ieri la un restaurant si am comandat sushi. pentru mine sushi e inca un paradox. imi place la nebunie, nu se poate manca cu furculita si sunt un dezastru la categoria betigase.

evolutia e nu doar ca mananc sushi, ci ca nu ma stresez daca sunt complet ridicola in incercarea mea de a combina furculita si betigasele in asa fel incat sa ajung sa bag in gura o bucata intreaga de sushi (asa se zice?).

am vazut atatea ciudatenii in ultima vreme, ca sunt perfect relaxata in legatura cu ce si cum mananc, cum ma imbrac, etc.

cred ca cel mai frumos lucru in aceasta tara e libeartatea de a fi tu insuti. daca te imbraci in pantaloni scurti verzi, tricou rosu, bretele mov, ciocate pana la genunchi, palarie de mexican, trotineta si codite afro nu se uita nimeni la tine ca la urs :) (nu e inventie, chiar am vazut azi combinatia asta)

Pofte...

2007-10-04T15:24:00.000-04:00

M-am trezit azi dimineata cu o raza de soare printre frunze galbene si primul gand a fost "Daca am timp poate ma duc un pic prin Poli cand ies de la TS…" Pentru o clipa am crezut ca sunt in acelasi loc/job unde eram cu 2 ani si ceva in urma… Ce vremuri alea cand parcul din Poli era asa aproape si cand inca mai era lumina toamna dupa job… Am pofte de toate lucrurile ciudate la care nu m-as fi gandit ca o sa poftesc ☺ M-as fi asteptat sa vreau visine in mijlocul iernii… nu sarmale, cartabosi si plimbari prin Poli…

Si in anul 2000, cand nu vom mai fi copii...

2007-08-27T18:03:00.000-04:00

Am avut revelatia intr-o discutie legata de subiectul cel mai "fierbinte" zilelea astea in USA (adica piata imobiliara) ca peste 30 de ani (cea mai populara perioada aici pt un credit imobiliar) o sa am nu 50 cum am zis initial in discutia cu pricina... ci spre vreo 60. Si oricat de ciudat ar putea sa para celor care ma stiu acum cativa ani cu cata inflacarare sustineam ideea "de ce sa stai cu chirie si sa arunci banii cand poti sa platesti tot cam cu atat pt casa ta?", iata ca am ajuns sa zic ca decat sa ma leg la cap pana la 60 de ani mai bine stau cu chirie.

Intr-unul dintre multele articole pe care Yogesh le citeste pe tema asta in ultima vreme era un pasaj tare destept :). Ceva de genul: "Mit: Nevasta-mea o sa divorteze de mine daca nu cumpar o casa. Comentariu: FALS. Nevasta ta o sa divorteze de tine daca cumperi o casa pe care nu ti-o permiti si ajungi sa declari faliment. Nu daca inchiriezi ceva mult mai frumos decat iti permiti sa cumperi si cu banii economisiti o duci in fiecare primavara o luna la Paris, sau va permiteti sa iesiti la pensie cu 10 ani mai devreme..."

Nu mai stiu cum mai e in Romania acum si cam cat de mare e diferenta intre chirie si o eventuala rata la casa. Dar nu mi s-a parut niciodata ca daca mi-as lua casa nu as mai putea face nimic altceva. si gandindu-ma inapoi si la cum vad ca evolueaza si salariile in Ro inca cred ca sa fi cumparat o casa acum 2-3 ani ar fi fost o super afacere. Dar... poate ca ma insel. Oricum nu mi se pare ca la fel stau lucrurile aici.

O casa cu 3 dormitoare te duce cu toate cheltuielile aferente la vreo 2-3 ori mai mult pe luna pana o termini de platit (si la cam tot atat dupa ce o platesti) decat un apartament cu 3 camere inchiriat. Ma gandesc foarte serios ca putin imi pasa de "sa am casa mea" daca economisesc stand cu chirie $2500 sau mai mult pe luna. Buni de mers in vacanta, de iesit mai devreme la pensie, de facut... tot ce poti face cu banii mai putin de a primi inapoi 30 de ani de renuntari si stres pentru o casa care pana o termin de platit poate nu va mai valora nici cat am platit pe ea dobanda si la care o sa continui sa platesc atata timp cat o am pe langa facturi cel putin $1000 pe luna taxe de proprietate, intretinere (a strazilor, luminilor, etc.), asigurare etc ...

Si in anul 2037, cand nu voi mai fi tanara... si cand daca ii crezi pe ecologisti pamatul nu va mai arata nici pe departe ca acum... prefer sa ma uit la albumul cu poze de peste tot in lume intr-o casa undeva la munte sau la mare poate chiar la Bala :).

Aici cineva ar zice "si daca ai tai ziceau la 30 de ani ca tine si nu faceau casa de la Bala?" Well... Ai mei au renuntat la multe ca sa faca casa aia gandindu-se la noi. Si au reusit sa ne dea un loc la care putem macar visa cand ne gandim la viitor. Dar cel mai de pret lucru pe care ni l-au dat e educatia datorita careia acum nu depindem de nimeni si putem sa luam decizii fara prea multe constrangeri. Prea rar copiii raman in casa parinteasca... e trist dar asa e cu puii care prind aripi. Si daca o sa reusesc fac in asa fel incat BB sa fie puternic(a) si sa nu depinda de nimeni, nici macar de mine cred ca va fi mult mai mult decat daca... renunt la tot ce mi-as putea da mie si lui(ei) pentru o... casa.

Sunt egoista? As putea probabil sa fac ca ai mei si sa renunt la orice mi-as putea dori pentru mine si sa fac asa incat BB sa aiba tot ce ar dori si... si o casa la care sa se intoarca... daca va vrea. Nu stiu...

Dan

2007-06-15T10:44:00.001-04:00

La 6 ani visa sa devina inventator si sa schimbe lumea; sa gaseasca leacul unei boli imposibile pentru a-si salva unchiul favorit.
La 9 ani se duela cu Dingo pentru o cipilica de padurar si nu castiga intotdeauna;).
La 12 ani se hotarase ca vrea sa fi candva Presedintele Statelor Unite ale Americii.
La 17 ani a decis sa fie Arhitect si a devenit.
Azi la 26, priveste viata in fata cu toate portile oportunitatilor deschise.

La Multi Ani, Domnul Arhitect Urbanist! Sa ne traiesti, viata sa iti aduca toate lucrurile bune la care visezi si pe care le meriti si sa ne inspiri mereu cum faci acum cu optimismul, vitalitatea si forta cu care iei bunele si relele. Si las-o mai moale cu munca ca daca iti pierzi optimismul si lumina (sa nu mai zicem sanatatea) de prea multa munca, o sa visezi din nou la leacul miraculos; de data asta pentru tine :)

Mada & Yogesh

Close your eyes, Open your eyes... Surprise!!!

2007-06-07T09:15:00.000-04:00

..Asa imi imaginam ziua de azi. Si apoi… suflat in lumanarici si pus o dorinta. Si apoi…

“-Madalina I want to fly.

-Ok, where you want to fly?,

- To mama… now to tata… to Adonia… to Yoghis… take me to the bed… I’m zampy-zampy… now let’s go round-and-round…”

La multi ani, Eliya! Sa te faci mare si sa fii fericita. Si… daca se poate, sa ramai cat mai mult ca acum: frumoasa si calda ca o raza de soare!

Ziua unui navetist

2007-06-01T16:57:00.000-04:00

De mult imi propun sa scriu ceva despre viata de navetist in US (sau poate doar din NYC) si azi am 15 min libere asa ca o sa o si fac J. De la varza rosie si alte “legume” pe post de plante ornamentale in gari sau cersetori cu IPod, pana la bigudiuri purtate in metrou (cine se mai mira de Andreea Marin?) e o lume nebuna, nebuna, nebuna.

Cred ca mai mult de jumatate din oamenii care ajung intr-o zi in New York City sunt navetisti. Ceea ce inseamna automant ca, cel putin la inceputul si sfarsitul zilei, multi dintre ei sunt intr-o stare de semi-somn combinata ciudat cu o stare de fuga. Ca si mine, multi oameni petrec cateva ore bune pe zi in mijloacele de transport in comun. Unii privesc asta ca o povara, altii o privesc ca pe timpul dintre “runda unu cu nebunii de la serviciu” si “runda a doua cu dracusorii de acasa” sau viceversa, timp in care pot sa faca ceva pentru ei. Ce e acel ceva depinde de la persoana la persoana. Unii citesc o carte, altii vad un film, unii dorm (si sforaie) altii vorbesc la telefon, unii (unele) isi fac machiajul, sau isi pun/scot bigudiurile… De multe ori dimineata trenul pare ca un fel de petrecere, intre pijamale si tinuta la 4 ace, cu o gramada de oameni necunoscuti si in general de treaba. Desi stresati si aproape mereu in criza de timp, oamenii sunt in general bine dispusi, cel putin aparent, si privesc viata cu optimism.

Te imprietenesti cu soferul de autobuz, cu controlorul din tren, cu tovarasii de “naveta” carora le stii povestile despre copii si nepoti; nu te mai miri de combinatia de costum Armani, geanta Prada si adidasi Reebok, pentru ca dupa ce ti-ai rupt picioarele(si tocurile) in prima saptamana te-ai invatat ca pantofii “de gala” se poarta in poseta pana la serviciu si doar acolo se adauga tinutei oficiale.

Inveti sa raspunzi automat la “hello, how are you?” (respectiv “ha’ ya’ doin’”) venit de la necunoscuti cu “fine, how are you?” indiferent de starea de spirit pe care o ai. Oricum nimeni nu te intreaba ce faci, e doar o forma de salut pe care daca o iei ad literam, ca pe o intrebare despre cum iti merge, sfarsesti prin a pune omul care a intrebat in incurcaturaJ

Socializezi cu tipul care iti face cafeaua in fiecare dimineata si caruia trebuie sa ii ceri “café grande con mucho leche” daca nu vrei sa obtii cine stie ce chestie dubioasa, si il sfatuiesti in legatura cu recuperatorii care il suna la 3 dimineata pentru datoria de 400 de dolari de la credit card. Tragi cu urechea (nu ca ar fi nevoie) la ce vorbeste sefa lui in spaniola la telefon si te bucuri un pic de telenovela live de 5 minute pana e gata cafeaua. Afli despre cine cu cine s-a despartit “despues siete anos” si te miri/intristezi ca “se murio la seniora” desi habar nu ai cine-i seniora.

Ajungi la serviciu si, in functie de cum ti-e norocul, aterizezi direct intr-o sedinta (de la verbul “a sedea” pentru ca se sade mult, uneori in zile proaste se si striga mult) sau e o coada de 5 persoane in “cub-ul” tau si fiecare vrea ceva gata in exact acel minut. Bei cafeaua rece undeva pe la 11-12, inainte de masa de pranz, cat sa-ti strici foamea, si te bucuri ca macar are “mucco leche”. Te intorci de la pranz, uneori ai bafta sa prinzi 10-15 minute libere sa mai citesti ceva interesant pe net (daca ai net) sau sa scrii un mail si la 5 te pregatesti sa fugi dupa metrou/tren/autobuz in speranta sa ajungi acasa cat mai e lumina. Uneori ajungi, alteori seful vrea ceva exact inainte sa iesi pe usa si pierzi metroul care e legat cu trenul, care e legat cu autobuzul si sfarsesti admirand privelistea din vre-o gara pana la urmatoarea legatura.

Ceea ce imi aminteste... Trebuie sa fug daca vreau sa prind trenul…;) Pe curand.

DACA/IF -RUDYARD KIPLING

2007-05-29T15:55:00.000-04:00

De poti sa nu-ti pierzi capul, cand toti in jurul tau

Si l-au pierdut pe-al lor, gasindu-ti tie vina;

De poti, atunci cand toti te cred nedemn si rau,

Sa nu-ti pierzi nici o clipa increderea in tine;

De poti, s-astepti oricat, fara sa-ti pierzi rabdarea;

De rabzi sa fii mintit, fara ca tu sa minti,

Sau cand, hulit de oameni, tu nu cu razbunarea

Sa vrei a le raspunde, dar nici cu rugaminti.

De poti visa, fara sa te robesti visarii;

De poti gandi, fara sa-ti faci din asta un tel;

De poti sa nu cazi prada nicicand deseperarii,

Succesul si dezastrul primindu-le le fel;

De rabzi sa auzi cuvantul rostit candva de tine,

Rastalmacit de oameni, ciuntit si prefacut;

De poti sa-ti vezi idealul distrus si, din ruine,

Sa-l recladesti cu-ardoarea fierbinte din trecut;

De poti risca pe-o carte intreaga ta avere,

Si tot ce-ai strans o viata sa pierzi intr-un minut,

Si atunci, fara a scoate o vorba de durere,

Sa-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput;

Si daca corpul tau, uzat si obosit,

Il vei putea forta sa-ti mai slujeasca o data

Numai cu strasnicia vointei tale, si astfel

Sa steie peste vreme asa cum sta o stanca;

De poti vorbii multimii fara a mintii si daca

Te poti plimba cu regii, fara a te ingamfa;

De nici amicii , nici dusmanii nu pot vreun rau sa-ti faca,

Pentru ca doar dreptatea e calauza ta ;

Si daca poti sa umplii minuta trecatoare,

Sa nu pierzi nici o fila din al vietii sir,

Al tau va fii pamantul, cu bunurile-i toate

Si, ceea ce-i mai mult chiar, sa stii, vei fi un OM !

If you can keep your head when all about you

Are losing theirs and blaming it on you;

If you can trust yourself when all men doubt you,

But make allowance for their doubting too;

If you can wait and not be tired by waiting,

Or, being lied about, don't deal in lies,

Or, being hated, don't give way to hating,

And yet don't look too good, nor talk too wise;

If you can dream--and not make dreams your master;

If you can think--and not make thoughts your aim;

If you can meet with triumph and disaster

And treat those two impostors just the same;

If you can bear to hear the truth you've spoken

Twisted by knaves to make a trap for fools,

Or watch the things you gave your life to broken,

And stoop and build 'em up with wornout tools;

If you can make one heap of all your winnings

And risk it on one turn of pitch-and-toss,

And lose, and start again at your beginnings

And never breathe a word about your loss;

If you can force your heart and nerve and sinew

To serve your turn long after they are gone,

And so hold on when there is nothing in you

Except the Will which says to them: "Hold on";

If you can talk with crowds and keep your virtue,

Or walk with kings--nor lose the common touch;

If neither foes nor loving friends can hurt you;

If all men count with you, but none too much;

If you can fill the unforgiving minute

With sixty seconds' worth of distance run--

Yours is the Earth and everything that's in it,

And--which is more--you'll be a Man, my son!

Despre Alb si Negru - II

2007-05-24T12:58:00.000-04:00

Eu nu am crezut niciodata in alb si negru sau in existenta adevarului absolut. Cred ca fiecare "adevar" depinde de context, si m-am obisnuit, chiar daca nu aprob, sa nu judec... pentru ca niciodata nu poti stii intreg contextul. Dar nu pot sa mint ca aprob ceva daca nu e asa. Ma rezum la a nu judeca. Am renuntat acum ceva vreme sa mai cred ca pot schimba pe cineva .

Pagubos sau nu, am mostenit de la mama mea dorinta de a multumii pe toata lumea si, desi stiu ca este o cauza pierduta care nu imi aduce nimic bun, nu pot sa renunt sa incerc sa impac si capra si varza fara a impaca pe nici una. Intr-o lume a egocentrismului, fiecare incearca in modul personal sa fie altfel. Cei mai multi sfarsesc prin a se integra in turma dar nu pierd iluzia ca sunt altfel. Probabil incapatanarea de a incerca sa multumesc pe toti e modul meu de a ma pacali ca sunt altfel. Cred ca sursa dezamagirilor in viata este un set de asteptari nerealistice, mai ales legate de alte persoane. Stiu ca nimeni nu se opreste din viata lui pentru altcineva si am invatat sa nu astept asta.

Gasca din studentie s-a rupt, nu pentru ca nu tinem unii la altii, ci pentru ca nu mai avem timp unii de altii, si nu cred ca e vina cuiva. E doar viata, asa cum e normal sa fie. Fiecare are visele proprii si dreptul de a face tot posibilul sa si le indeplineasca. Ca unul vrea sa se duca in fiecare weekend la munte, nu trebuie sa il distraga pe altul, de la visul de a merge macar o data pe an la ski in Austria, sau de a o lasa mai usor cu vacantele pentru creditul la casa. Ca visele sunt mai mult sau mai putin dependente de bani si ca de la un punct acolo o plimbare gratis prin campus nu mai inseamna totul, cred ca e de cand lumea. Si ca sa mergi prin lume cu ruxacul in spate iti trebuie macar bani de "paine", multa "paine"... si ca sa stai in varful muntelui singur iti trebuie "paine", exceptand daca esti in misiune sinucigasa.

Nu astept nimic de la nimeni, cu atat mai mult ca oamenii sa isi neglijeze visele proprii pentru mine, si sincer nu ii invinuiesc pe cei care nu se lasa distrasi de la idealurile lor, oricare ar fi alea. Ii admir.

Nu am ranit niciodata pe cineva cu intentie si nu am reusit niciodata sa port cuiva ranchiuna. Pentru ca nu cred in alb sau negru. Ma doare, da, si uneori nu imi trece usor sau vreodata, dar oricat mi-ar gresi cineva reusesc sa ii gasesc scuza perfecta:). Cred in dreptul fiecarui om de a visa ce vrea, nu ma astept sa vada toti lumea ca mine si cred ca, exceptand a ii calca pe altii in picioare, orice e permis pentru visul tau. Nu cred ca cineva, nici macar parintii, are dreptul sa intervina. Si cred ca a trage linie la un moment dat intre tine si alti si a opta pentru visele tale vs. a iti pasa de ce zice lumea, nu e o crima ci un act de curaj.

Imi place sa vin la lucru pentru sentimentul ca fac ceva util. Nu cred ca domeniul sau locatia schimba cu ceva faptul ca unii oameni isi vad doar interesul propriu si ar face orice sa il atinga, sau ca altii vin doar ca sa faca act de prezenta si trebuie sa traga altii sa le acopere greselile si incompetenta. E la fel peste tot. N-are legatura cu sistemul. Are legatura cu "uscaturile" din orice padure. Imi place ca sunt platita bine si nu ma simt vinovata pentru asta. Nu am timp de multe dar e alegerea mea sa fiu "in The City" chiar daca fac 4 ore zilnic pe drum. Jobul pentru mine are legatura cu banii mai mult prin prisma sigurantei pe care mi-o da faptul de a avea o rezerva financiara. Stiu ca nu trebuie sa accept magarii pentru am independenta pe care ti-o da "contul de backup".

Nu am planuri sau vise realizabile cu bani multi, poate doar sa calatoresc la un moment dat; si nici mania de a pune ban pe ban pentru zile negre. Dar ma simt lipsita de libertate sa nu am o rezerva financiara, just in case, daca vreau sa ii trimit pe toti in tarile calde si sa fiu de capul meu:). De asta nu vreau sa traiesc doar in prezent. Incerc sa nu ucid prezentul pentru viitor, dar nici nu neglijez viitorul. Sunt ceea ce eu numesc responsabila. Poate conformista, poate nerealista. Poate neconformista, poate realista. Depinde de cine se uita.

Deci... oameni diferiti, vederi diferite, vise diferite, metode diferite. Ne izolam? Ne integram? E decizia fiecaruia.

Eu prefer sa vad ce e frumos si sa ma integrez; sa accept ce primesc de la viata fara a imi face zile negre ca nu am una sau alta. Sa nu-mi doresc ce nu pot avea si sa nu imi fac asteptari desarte. Stiu ca am destule... si ca spiritualitatea e in noi. Nu intr-un loc anume sau in alte persoane. O ducem cu noi si daca o pierdem la un moment dat credem ca e undeva, sau cu cineva... cand de fapt e doar intr-un loc din noi catre care am pierdut harta. Un loc poate sa ne inspire, poate sa ne dea statutul si mijloacele, dar nu e niciodata doar locul. Si nu sunt oamnenii din jur.

Cand eram mai tanara :) scriam pe toate hartiutzele ca "sufletul uman e capabil sa se regenereze". Cred inca ca e asa, ca e nemuritor. Dar mai cred si ca sufletul nu a auzit de chirurgie estetica. Unele cicatrice nu se sterg niciodata...

BUCURENCI: Siluirea Constitutiei din respect pentru Constitutie

2007-04-19T22:33:00.001-04:00

20 Aprilie 2007
Dragos Bucurenci

Numarul coplesitor de voturi adunate contra lui Basescu are ceva din izul celor 23 de lovituri de pumnal cazute la Idele lui martie.

Nu vreau sa fac figura de Paler, vreau doar sa spun ca n-a fost nici macar un vot politic, a fost un vot psihologic, un vot de relaxare: de-atata naduf adunat, parlamentarii au dat cu sete in presedintele-jucator, urandu-i sa mai stea locului o tura, ca prea i-a capiat. Ma indoiesc ca Traian Basescu va invata ceva despre managementul conflictelor din toata povestea asta. Un lider adevarat ar face-o, un lider balcanic se va multumi „sa escaladeze" conflictul, cum le tot place crainicelor TV sa spuna.

Din pacate, suspendarea presedintelui in dispretul avizului Curtii Constitutionale este un scandal. Iar in ochii vestici, asta ne apropie si mai mult de Ucraina, necum de Uniunea Europeana. Pe scurt, 322 de statuti au dovedit ieri ca ceea ce-i nemultumea cu adevarat la seful statului era ca nu le mai dadea si lor putin Constitutia la incalcat. Asa ca bravii pucisti s-au apucat sa-si faca singuri dreptate si au facut Legea fundamentala posta, cu frenezia unor participanti la Bacchanalii.

E drept ca, de la venirea lui Basescu la Cotroceni, pe rochita Constitutiei se puteau ghici niste urme suspecte, dar, dupa asaltul de ieri din parlament, Constitutia a ramas si fara rochita, si fara dessous-uri.

Ca, de altfel, toata povestea asta de adormit copii in care Voiculescu conduce o comisie de suspendare, Marko Bela voteaza alaturi de Vadim Tudor, iar Traian Basescu ameninta hotii si securistii din tabara cealalta. Daca e sa-i gasesc zilei de 19 aprilie un merit, este doar acela ca a pus discursurile sforaitoare despre interesul national in lumina pe care o merita.

Si, ca sa fac totusi figura de Paler, o sa inchei cu o sentinta de Cassandra si o sa spun ca ma tem ca prin explozia de naduf care a avut loc ieri e posibil ca parlamentarii sa nu fi comis o ucidere rituala a tatalui, ci o masturbare simbolica a presedintelui. Care, cu ajutorul pucistilor, se va intoarce acolo unde-i place mai mult. Nu, nu la rochita Constitutiei, cum ar vrea parlamentarii sa credem, ci la bobor. Nu ma-ndoiesc ca macar Dan Voiculescu va invata ceva din toata povestea asta.

www.bucurenci.ro

"Marti dupa Pasti"

2007-03-28T14:21:00.000-04:00

Cum sa le explicit unor “ne-romani” si chiar si “ne-crestini” de ce m-a apucat rasul cand in cele din urma, dupa lupte seculare, data deployment-ului in productie a proiectului la care ne chinuim de ceva vreme s-a stabilit Marti 10 Aprilie?

Cu un client care nu e gata sa ne dea documentele care trebuie puse online si se simte mai degraba presat de noi decat sa puna vre-o el presiune ca sa ne grabim (deci complet pe dos), cu o echipa care nici in ceasul al 12-lea nu poate sa bage mana in foc care sunt “business rules” ale proiectului despre care managerii zic sus si tare ca e gata si ca poate face si cartofi prajiti, … well o data mai potrivita decat “Marti dupa Pasti” pentru deployment nici ca se poate.

Ganduri de-ale lui Octavian Paler

2007-03-27T11:35:00.000-04:00

Le-am primit azi pe mail si am simtit nevoia sa le impart cu toata lumea
AVEM TIMP
de OCTAVIAN PALER

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu

Avem timp pentru ambitii si boli,sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim! lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le- ntelegem.

Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta murim

AM INVATAT
de OCTAVIAN PALER

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita. Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie altora s-ar putea sa nu le pese. Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata CI PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca Ci cu ceea ce poti tu sa faci.
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva.
Am invatat ca oricum ai taia orice lucru are doua fete.
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi.
Am invatat ca poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti.
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie indifferent de consecinte.
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc, dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat, dar nu am dreptul sa fiu si rau.
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta.
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten oricum te va rani din cand in cand iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi iertat de altii cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc Si nu faptele sale.
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru si pot vedea ceva total diferit.
Am invatat ca indiferent de consecinte cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti ! poate fi schimbata in cateva ore de catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul ca si vorbitul poate linisti durerile sufletesti.
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult iti sunt luati prea repede... Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc ca sa pot sa fiu iubit.

Alb si Negru

2007-03-21T13:38:00.000-04:00

Datorita probabil tendintei mele generale de a oscila si de a evita deciziile categorice inainte de a fi neapart necesar, partial datorita spiritului analitic care iarasi este definitoriu pentru mine (uneori sunt exasperant de analitica) nu cred in alb sau negru.

Mai mult chiar, nu cred nici macar in oamenii care vad lumea in alb sau negru. Experienta mi-a aratat ca pana si cei mai convinsi adepti ai “inflexibilitatii morale” sufera in timp, constient sau nu, o tranzitie cand vine vorba de a defini ce-I alb si ce-I negru; uneori chiar de la situatie la situatie. Nu cred in alb sau negru, nu cred in absolut in general, si oricat am cautat, nu pot sa gasesc nici o regula de nici un fel in lumea asta care nu are exceptii.

Recunosc ca uneori imi ia o vesnicie sa ma hotarasc intr-o directie sau alta, dar cred ca se datoreaza mai ales unuia dintre cele cateva lucruri constante din existenta mea: Urasc sa fiu nedreapta in judecatile pe care le fac, si urasc sa gresesc. Este parte din propria mea versiune de “inflexibilitate morala”. Ma bucur, uneori nepermis de mult, cand se intampla sa fiu eu impotriva tuturor si sa se dovedeasca ca am dreptate si totusi nu cred ca cineva poate spune despre mine ca sunt rea, nedreapta sau oportunista.

Cred sincer ca voi fi pentru totdeauna in clasa de mijloc; nu ma astept sa castig vreodata la Loto si recent mi-am dat seama ca in ciuda flexibilitatii pe care sunt convinsa ca o am in a-i judeca pe altii, nu am acea flexibilitate morala care e necesara ca sa ajungi sus. Si nici macar nu mi-o doresc.

Nebunii...

2007-03-15T17:19:00.000-04:00

Am o lista lunga de povesti de scris si, de cand am aflat ca pot sa public pe blog doar trimitand un mail la adresa mea personala de blogger, mi-am facut planul sa scriu mai des. Totusi se pare ca nu prea ma tin de treaba; am un carnetel pe care scriu idei de fiecare data cand ma gandesc la ceva bun de povestit, si azi cand am vazut ca am umplut o pagina cu topics TODO, am zis ca ar fi cazul sa mai pun online cateva din ele.

Saptamana asta a inceput in forta. Mai ales pt ca sfarsitul de saptamana a fost in forta. Ne-am decis sa ne mutam cum spuneam ceva mai devreme, si vineri am luat taurul de coarne si am inchiriat noul apartament. Sambata ne mutam. Yupiii! Weekendul a fost sub semnul impachetatului+ ziua Adoniei duminica (pardon vroiam sa zic… Princess Adonia). Marti am fost la o alta zi de nastere a unei prietene de-a lui Yogesh, si dat fiind faptul ca a fost dupa job si in timpul saptamanii am iesit cam adormiti din toata povestea.

Petrecerea a fost tipic americana; s-au servit muffins cu lumanarica in varf in loc de tort, ne-am cumparat singuri berea, muzica de la tonomat si cred ca am fost singurii care nu au adus cadou un gift card. Cadou care a fost cu peripetii pentru ca pe cel planificat l-am uitat acasa si ne-am trezit in ziua Z ca trebuie, pe langa toata nebunia, sa re-cumparam cadoul. Barul a fost dragutz dar locatia destul de dubioasa, undeva intre Manhattan si Queens; ne-am ratacit un pic la intoarcere pentru ca eu am zis ca sunt sigura ca tb sa coboram din metrou undeva si evident nu era bine :D. Consecinta a fost ca a trebuit sa alergam dupa tren pt ca am ajuns la gara in ultimul moment. Macar l-am prins, altfel trebuia sa stam juma de ora in gara sa il luam pe urmatorul. Am ajuns acasa pe la 12 ne-am culcat pe la 1, dimineata la 7 efecte speciale sa ma dau jos din “pat”. Yogesh statea cu paharul de apa deasupra mea si ma intreba daca sa toarne sau nu :P.

Partea care a invioarat in ziua urmatoare a fost ca am trait live una din fazele alea pe care le vezi in filme. Saptamana asta ne spala geamurile pe exterior. Concluzia e ca probabil fac preselectie cand ii angajeaza pe tipii care spala geamurile. Exact in fata geamului meu s-a oprit un tip “super bine” si mi-a facut cu mana. Call me crazy dar daca ar fi inceput un numar din ala de striptease in spatele geamului plin de spuma nu m-as fi mirat prea tare :D. Well, nu s-a intamplat, dar operatiunea continua... Poate azi, poate maine

De 8 Martie, Mamei mele

2007-03-08T14:11:00.000-05:00

Mama mea e tanara si nespus de frumoasa. Mama mea e puternica ca un munte si delicata ca un fulg de zapada. Mama mea e cea mai generoasa persoana pe care o cunosc, si nu pentru ca e mama mea…

Sunt norocoasa sa pot spune ca EA este si cea mai buna prietena a mea. Cea careia pot sa ii spun orice, care stiu ca nu ma judeca si care imi este mereu alaturi. Care nu imi lauda nebuniile, dar nici nu ma iubeste mai putin din pricina lor. Mama mea m-a invatat sa cred ca pot obtine orice imi propun, ca sunt o invingatoare si ca orice greutati vor aparea in calea mea, voi reusi sa trec peste ele si totul va fi bine. Este cea care mi-a zis mereu ca sunt speciala, si daca intradevar sunt, i-o datorez ei. Tot ceea ce sunt, tot ce am obtinut i se datoreaza in mare parte ei.

Am zis mereu razand (sau plangand-uneori) ca suntem legate cu fire invizibile… Si suntem. Cumva misterios reusim sa ne dam seama, fara cuvinte, ce simte cealalta chiar si cu un ocean intre noi.

La Multi Ani, Mami! Mi-e dor de tine...

Weekend in familie (a se citi lapte cu miere - la propriu)

2007-02-20T13:18:00.000-05:00

Cu ocazia weekendului lung de President’s Day am fost in D.C. la Roxa si Gica... Prea multe n-am facut ca si eu si Roxa am fost asa de racite ca n-am fost bune de nimic. Am avut o tentativa sa mergem la cumparaturi sambata si ceea ce ar fi trebuit sa fie "girl's day out" a fost un sir nesfarsit de stranuturi si suflat nasul :D:D:D.

Dupa 4 ore jumate in mall am cumparat o pereche de ciorapi... Cum intram intr-un magazin ne apuca stranutatul de la diversele mirosuri si nu vroiam decat sa iesim. Intr-un final glorios am capitulat si i-am sunat pe baieti sa vina sa ne ia; nu s-au manifestat, dar cred ca au fost tare bucurosi sa constate ca nevestele lor "dezlantuite la cumparaturi" au cheltuit 3 dolari dupa 4 ore in mall :D:D:D.

In rest a fost ok. Nu am ajuns sa facem cine stie ce activitati, data fiind conditia fizica ne-prielnica dar am vazut cateva filme dragutze stand in pat la caldurica si am apucat sa mai stam de vorba si sa ne punem la current cu “barfele”, ceea ce nu prea mai facusem de mult.

La serviciu saptamana se preconizeaza a fi una grozava :D. Incepe marti, se termina joi si nimeni nu are chef de chestii serioase in asteptarea a inca unui weelend lung. Nici noi nici sefii nu ne omoram, deci... program de voie.

Banii sau Viata?

2007-02-06T17:10:00.000-05:00

Si daca un rebel din vestul salbatic ti-ar pune pistolul la tampla si apoi intrebarea… ce-ai zice?

Ma gandeam la asta intr-un moment “revelator” si mi-am dat seama cat de actuala este intrebarea in viata multora dintre noi, chiar daca intr-un context diferit. Contextul in care banditul suntem noi insine…

Sunt printre fericitii care nu au depins niciodata financiar de un job. Da, e frumos sa ai banii tai, alegerile tale, sa iti poti satisface micile (sau marile) placeri, etc. dar la o adica nu a am fost niciodata in situatia de a accepta rahaturi pentru ca daca plec nu am ce manca a doua zi. Si totusi sunt zile in care ma simt ca sunt la serviciu doar pentru banii pe care ii iau ca pret pentru ca stau lipita de birou.

In weekendurile in care n-am chef de nimic si in serile in care simt ca sunt prea obosita sa gatesc altceva decat o supa la plic simt ca am ales banii si ma gandesc ca ma tradez pe mine si ca ma vand; La un pret bun ar zice unii, si totusi… eu care m-am declarat mereu, si inca ma simt, “nepretuita”… am ales banii? sau trista realitate e ca… asta e viata?

Haz de necaz...

2007-02-05T16:23:00.000-05:00

De ceva vreme analizam varianta de a ne muta in Highland Park… In principal pentru a fi mai aproape de Monica, Daniel si bebitze…

Ei bine… a sunat Yoghisul sa afle ce si cum cu parcarea la gara de acolo si sa ne puna pe lista de asteptare (autobuzele in partea aia nu-s chiar grozav de “reliable”). Evident ne asteptam sa nu fie locuri disponibile chiar acum… dar partea amuzanta (sau nu) e ca… (virgula) coada de asteptare este de nici mai mult nici mai putin decat 6 ANI!!!

Nu’s ce o sa facem. Momentan mi se pare super-funny ca ne-am inscris pe o astfel lista. Nici nu pot sa ma gandesc asa de departe…Oare unde o sa fim peste 6 ani?

Sport Extrem.

2007-01-31T17:14:00.000-05:00

Unele lucruri sunt imposibil de negat. Cum ar fi lipsa mea totala de aptitudini pentru sporturi mai mult sau mai putin extreme. Cred ca pasajul urmator in care Ri imi explica care-I faza cu mine si skiatul (aka chelul si tichia de margaritar) de este foarte elocvent:

Madic nu sunt rea, dar tu cazi si faci praf o bicicleta doar dak mergi pe langa ea.... iti fracturezi mana cazand de pe role.... Sunt chestii pe care eu le fac zi de zi si nu am patit niciodata nimik... Din motive de astea zic ca nu sunt sporturi pt tine.... Calaritul nu zic ca nu.... merita sa o faci o data sa vezi cum e, dar la ski.... eu m-am ales cu o vanataie mare, dar tu puteai sa-ti rupi un picior [...] pana si eu era sa imi rup in pozitiile mai dubioase in care am picat...

Si totusi viata in general e de multe ori un “sport extrem” si am reusit sa ajung la 27 de ani aproape :D.

Oarecum off topic ma gandeam zilele astea ce oameni neadaptati produce societatea Americana. Cred ca ar fi pierduti fara instructiunile de folosinta detaliate de pe cel mai mic ambalaj. Imi imaginam cat de pierdut ar fi un parinte de aici in Romania, de exemplu, cand ar trebui sa decida daca pasta de dinti e sau nu potrivita pt copilul lui care nu are 6 ani inca… Nu mi-a trecut prin cap, pana sa citesc de plictiseala pe pasta mea Colgate, ca nu-i pentru copiii mai mici de 6 ani. Oare pasta de dinti Cristal pe care am folosit-o in primii 9 ani din viata mea o sa se dovedeasca, in cele din urma, un…”sport extrem”?

Tu sau 10 random?

2007-01-24T15:43:00.000-05:00

Ma gandesc uneori ca sunt eu inadaptata si incapabila sa accept realitatea asa cum este si sa trec peste lumea mea interioara ideala in care sunt niste lucruri si principii care pentru mine sunt evidente, dar se pare ca numai pentru mine.

Am facut mai demult un test online si erau doua intrebari una dupa alta.

1. Ce ai prefera? sa mori tu sau aleator 10 de oameni din lume?
2. Ce ai prefera? sa mori tu sau aleator 1000 de oameni din lume?

Si primul meu gand a fost de ce au pus a doua intrebare? Si de ce le-au pus in ordinea asta?

Si am inceput sa intreb in jur. Si cei mai multi oameni raspund ca prefera sa traiasca ei. 10 sau 1000 nu conteaza asa de mult. Si atunci am stiut de ce a fost pusa si a doua intrebare. Pt ca majoritatea raspund la prima ca altii, dar mai sunt si oameni care probabil zic ca totusi 1000 e prea mult.

Oare eu care as prefera sa mor eu in locul fie si al unui singur om aleator din lume, de groaza de a traii cu gandul ca a fost decizia mea moartea unui om... de gandul ca aleator poate insemna ca omul ala ar putea sa fie cineva fara de care oricum viata mea nu ar mai avea sens... Oare eu sunt defecta?

Update

2006-12-01T18:08:00.000-05:00

Am avut o perioada destul de agitata in ultima vreme si n-am apucat sa mai scriu nimic despre dovleacul de Halloween pe care l-am facut cu Roxa sau ce s-a mai intamplat intre timp. Oricum, in afara de excursia hotarata in ultimul moment la DC in weekend-ul de Halloween si de Roxa si Gica in vizita pe la noi cateva zile cat a fost liber de Thanksgiving, prea multe nu erau de spus.

De Thanksgiving am mancat un cocos la cuptor pe post de curcan (Roxa zice ca e de rusine c-am inlocuit curcanul, dar n-am gasit nici unul care sa aiba dimensiuni rezonabile; cel mai mic pe care l-am gasit cand ne-am dus sa cautam era de vreo 9kg si nu ar fi incaput nici in frigider nici in cuptor). Dupa ziua de festin, asa - ca sa ne integram in spiritul american, ne-am bazat sa experimentam Black Friday.

Vinerea de dupa Thanksgiving este renumita aici pentru reducerile substantiale care se intampla la diverse produse in general electronice. Lumea cu catel si cu purcel, cu corturi, scaune si izoprene se aseaza la coada de cu seara ca sa fie cat mai in fata la ora 5 cand se deschide Mall-ul. Si apoi se lasa cu ingramadeala, inghesuiala si chiar paruiala pentru ca produsele sunt putine si reducerile tin pana pe la 10-11 dimineata. Asta am vazut la TV si am citit pe net, realitatea nu a semanat de loc cu povestea:).

Pregatiti pt ce e mai rau eu, Roxa si Gica la 5 dimineata (Yogesh a zis ca nu se trezeste in ruptul capului la ora aia sa mearga la calcare in picioare) ne-am intreptat voiosi spre mall-ul de langa. Si acolo stupoare :D. In afara de vreo cativa rataciti eram singuri :). Am constat ca preturile erau la fel ca in urma cu doua zile cand mersesem in "recunoastere", am cumparat ce ne gandisem ca vrem (eu mi-am luat cea mai fluffy pereche de sosete posibila de care inca ma zburdacesc) si ne-am intors acasa sa dormim pana la pranz.

In alta ordine de idei desi sfarsitul saptamanii trecute nu prevestea nimic bun pe frontul gasitului de job, luni am primit telefonul magic si s-a programat pentru miercuri primul interviu. Asta dupa doua luni de vorbit la telefon (nu vreau sa imi amintesc de ultima factura) cu diferiti intermediari care vroiau oameni cu 7-10 ani de experienta in .NET ca asa auzisera ei ca "se cere" dar nu verificasera cand s-a lansat .NET-ul. Oricum luni s-a intamplat minunea si a ajuns si CV-ul meu la un client final care a vrut sa ma si cheme la un interviu.

Miercuri am avut cum ziceam interviul, joi m-au sunat ca ma vor si in concluzie de luni o sa renunt la statutul de homemaker pt cel de "professional".

Exact ce presupune sa lucrezi in State fata de Romania nu stiu inca sa zic. Stiu ca va fi programare in .NET (7 ore pe zi + 1 ora pauza de masa deci o sa am timp de colindat prin oras si vazut luminite si alte nebuneli dupa program :D:D:D), stiu ca e in New York City si, ca sa inchei cu fraza care s-a auzit cel mai des la noi in casa in ultimele doua zile, I WILL WORK IN A SKYSCRAPER!!!

Bleapsa!

2006-11-09T17:43:00.000-05:00

Am fost taguita acum ceva vreme si de Ozzi si de Monica dar timp gasesc sa scriu abia azi :)

Locuiesc in Edison, New Jersey aka Gringo City cum zice Pieter ;) si despre orasul meu n-am apucat sa spun prea multe pana acum, deci taguirea/bleapsa e un pretext excelent sa va zic ce si cum prin zona mea.

3 lucruri care imi plac:
- Este localizat in New York Metro Area adica e rezonabil de aproape de NYC ceea ce din punctul meu de vedere e de foarte bine:).
- Este la doar jumatate de ora de condus de o plaja suuuper la ocean.
- Este curat si cu muuuulta verdeata.
- Vezi animalute salbatice in libertate, gen veverite, gaste, castori, caprioare chiar, la tot pasul.

....hmmmm se pare ca am spus patru:)

3 lucruri care nu-mi plac:
- E prea linistit si... prin comparatie cu Bucurestiul cel agitat ma simt uneori ca la Sinaia :). E frumos dar dupa o vreme vrei inapoi la "o lume nebuna, nebuna, nebuna..."
- Daca n-ai masina (sau in cazul meu carnet) esti un om mort :). Conceptul de trotuare sau pista pentru bicicleta a fost implementat minimal spre deloc si chiar daca soferii de aici nu sunt vitezomani ca cei din Bucuresti nu as recomanda nimanui plimbatul pe marginea strazii, mai ales in zonele cu poduri sub calea ferata... care sunt inguste si jegoase.
- Sunt doar cateva autobuze (cate unul pe fiecare din cele 4-5 trasee cred:D) care circula rar si doar forte devreme dimineata si dupa 5-6 seara.

Neplacerile mele dupa cum se vede sunt mai mult legate de lipsa transportului in comun (decat deloc ala din Bucuresti e lux) si de riscurile mersului pe jos (probabil nu-i asa riscant dar cei care ma stiu pe mine si fobia mea fata de masini in goana mare, pot intelege de ce prefer de multe ori sa dau 7$ si sa iau un taxi decat sa merg pe jos o mila jumate... mda, stiu. In weekendul asta ma gandesc sa iau 2 ore de sofat ca sa ma prind care-i treaba cu masinile astea "automate".) [update] nu pot... instructorul la care m-am hotarat sa merg cica pleaca o saptamana in concediu :(.

3 locuri in care m-as duce cu prietenii:
- Malgudi este un restaurant specific indian, gen bufet dar cu un ambient foarte dragut, accesibil si cu mancare excelenta. Marele avantaj e ca poti sa incerci diferite feluri de mancare de la aperitive la dulciuri.
- Roosevelt Park e mare, curat, cu lac si cel mai important de la mine de acasa pana in parc am trotuar!!!
- La cumparaturi? :D da stiu m-am rasfatat (Yogesh e de vina:) ) si am descoperit si mersul la cumparaturi asa... de placere. Daca ai timp sa cauti, gasesti chestii super fara prea mare cheltuiala.

3 lucruri pe care un strain nu le-ar intelege:
- de ce esti in US si auzi numai hindi si spaniola in jur
- de ce te duci la un restaurant indian si te serveste un "latino"
- care-i faza cu four-way-stop si de ce te trezesti cu soferi care iti dau prioritate de stanga :D

Cel mai dragut cartier din punctul meu de vedere e o strada... Green Street, unde se iese un pic din tiparul caselor americane care dupa parerea mea in afara de faptul ca sunt mari si cu gradina si uneori piscina au dezavantajul ca arata toate la fel. Pe Green Street am vazut cateva care m-au facut sa cred ca mai sunt si arhitecti creativi prin zona.

Cea mai faimoasa zona este fara dubii Oak Tree Road. Faimoasa pentru concentratia de magazine (haine & alimente) si restaurante cu specific indian.

Cel mai naspa cartier in care am ajuns eu pana acum este un complex de apartamente de pe langa Oak Tree Road prin care am trecut accidental. Senzatia de "ghetto" se datoreaza probabil si oamenilor care se aduna la intrarea in cladiri sa vorbeasca si sa se uite la lumea care trece...

Dau mai departe la

Roxa
Laura
Criss
Luci

Ca la 20 de ani

2006-10-12T14:34:00.000-04:00

Si 26 e tot in gama lui 20, nu?

Dar exact ca la 20 nu poate sa fie. Fara griji, fara bani, dar cu o gramada de prieteni care au incaput fara probleme in modulul 005-006 din P9. Va mai amintiti rochita din frunze facuta de Cris? Am pierdut fotografia de grup. Tot ce a mai ramas e poza asta scanata pe care o pun aici, dar as putea fara probleme sa enumar fiecare persoana din cei in jur de 50 care au fost acolo si fiecare moment.

La 20 de ani lumea parca era altfel. Cati dintre noi suntem azi unde nici nu am fi visat sa fim, atunci cand cei mai multi dintre noi nu vedeam mai departe de examenul de DCE? Ce vremuri, alea in care beam vin toti din aceiasi sticla, cumparam tigari din banii de paine si ne tineam de maini in jurul unei lumanari aprinse dimineata dupa chef cantand "Aproape de voi"...

Multi am fost, putini am mai ramas. Fiecare cu grijile lui ne-am raspandit care incotro si ne mai regasim injumatatiti (?) la cate o seara in Piranha... Si totusi azi cand m-am trezit am gasit o multime de mailuri si mesaje offline de la oameni care si-au amintit. Sunt si cativa care nu si-au amintit dar care inca imi sunt aproape si asta e cel mai important lucru. O zi e doar o zi. Ani de ganduri si vise impartasite si sentimente traite alaturi sunt mult mai mult decat orice zi.

Tuturor celor care imi sunt alaturi, indiferent daca si-au amintit sau nu ca la mijlocul lui octombrie era chef in P9, le multumesc ca au fost si mai ales ca inca sunt...

La cules de frunze

2006-10-09T19:11:00.000-04:00

O activitate pe care am incercat si in Romania sa nu o ratez toamna, dar care trebuie sa zic nu are nici pe departe acolo aceiasi popularitate ca aici unde este o adevarata industrie legata de "Foliage" (exista site-uri cu stiri care se actualizeaza destul de des despre starea vremii si a frunzelor) .

Weekendul cel mai potrivit sa vezi culorile toamnei in toata splendoarea lor s-a intamplat sa fie chiar unul lung, cel cu Coloumbous Day (luni liber in state) asa ca americanii cu mic, cu mare (cu catel, dar fara purcel) si-au luat masinile la spinare si au plecat spre munte.

Asta am facut si noi weekendul trecut si pozele se pot vedea aici. Vremea super, culorile in momentul cel mai potrivit si compania interesanta. Singura bila neagra ar fi aglomeratia. Faptul ca am cautat aproape o ora un loc de parcare m-a facut sa ma gandesc cu nostalgie la Bala, Botanica, Campusul din Poli... sau chiar la Bucegi unde inca ai luxul de a gasi si locuri in care poti sa stai linistit, fara alte cateva zeci de persoane in jur, si sa te bucuri de toamna si soare.

Pe ansamblu insa a fost super (nu vreau sa fiu carcotasa) si sper ca anul viitor sa mergem la foliage in familie...

Globalizare

2006-10-05T13:08:00.000-04:00

Nu o sa intru in dizertatii despre globalizare. Am dat un search rapid pe google si am ajuns la concluzia ca s-a scris destul si se va mai scrie. Nu o sa ma apuc nici sa ma pronunt pro sau contra. Nu am inca o pozitie clara apropo de subiect.

Multi dintre voi mi-ati pus intrebarea "Cum sunt americanii?" si m-am simtit destul de aiurea sa nu pot da un raspuns. Adevarul e ca nu stiu. Dupa 4 luni in State nu am cunoscut personal nici unul. Adica nici unul din categoria la care se refera cineva cand intreaba despre americani (adica unul de origine europeana (britanica/germanica/italiana chiar) sau macar un afro-american). Da, am avut de-a face cu cativa vanzatori sau functionari si cateva contacte tangentiale la evenimente in aer liber (dovada ca exista :) ), dar chiar si asa in zona unde sunt eu sunt destul de rari.

Procentele grupurilor etnice in State in general se schimba rapid. Hispanicii sunt deja mai multi decat afro-americanii si numarul lor e in crestere. Atat de in crestere ca aproape orice (de la etichetele produselor, la indicatoare si servicii la diferite birouri) este disponibil si in engleza si in spaniola. Numarul asiaticilor e si el in crestere. Albii sunt deja minoritati in unele state.

Am crezut initial ca locatia care nu e totusi New York chiar daca majoritatea merg zilnic acolo la munca, plus lipsa unei vieti sociale a mea proprie (no job yet, etc.) si, si faptul ca ma invart mai mult in cercul de prieteni ai lui Yogesh (cei mai multi prieteni vechi de pe vremea de cand erau in India) fac sa nu fiu in mod real expusa la ceea ce se cheama "traiul american" si probabil asa este. Nu ma deranjeaza catusi de putin, dar nu pot sa raspund din experienta la intrebarea de mai sus... inca... Edison si imprejurimile se cheama si "Mica Indie". Din 10 oameni 6 sunt indieni, 2 latino si 2 altceva, de multe ori chinezi sau afro-americani :). Temple hindu, restaurante, magazine de haine si alimente indiene la fiecare colt de strada... Dar...exista un DAR.

Am inceput de saptamana asta sa merg cateva ore pe zi la birou. Nu am inca un proiect si o sa trebuiasca sa merg la cateva interviuri pana sa ma stabilesc efectiv undeva (eu as vrea in NY) dar am zis sa merg sa cunosc lumea. Cei mai multi care sunt la sediul central sunt personal de sales, HR si consultanti ca si mine, abia angajati care nu sunt inca alocati la un proiect.

Auzisem din mai multe surse ca intr-o firma de IT, pe partea tehnica repartitia e de genul: din 10 oameni 5 sunt indieni, 2 chinezi, 2 rusi si 1 altceva. Eu fiind "altceva" sansa sa fiu efectiv intr-un loc cu ceea ce se cheama american get-beget e relativ mica. Om vedea. Poate la sales sau HR ;).

Deocamdata la mine la birou (sediul central) sunt singura persoana care nu e de origine (apropiata sau indepartata) din India. Incep incet incet sa stiu chestii culturale, culinare sau lingvistice care mai de care mai grozave... Despre India. Deci la intrebari de genul "cum sunt americanii?" cel putin deocamdata cred ca e o idee buna sa o intrebati pe RI. Ea cel putin la facultate e figura exotica, majoritatea fiind "americani" si nu international students. Si zic americani cu ghilimele pentru ca, or fi cetateni americani, dar sunt sanse ca si la ea repartitia etnica sa nu fie chiar cum s-ar astepta cineva... o sa o intreb.

Pentru intrebari legate de India... here i am ;). Si daca nu stiu, oriunde ma uit e cineva care sigur stie :).

To be or not to be?

2006-10-02T18:51:00.000-04:00

Si daca o sa ziceti ca am luat-o razna cu postul asta, nu gresiti prea mult, exceptand ca am fost razna mereu dar nu v-ati dat voi seama.

De unde si pana unde am ajuns sa scriu despre asta nu as putea exact sa zic, doar ca de cateva zile parca toate merg in directia asta. Plecand de la postul anterior pe mai multe cai am ajuns la discutii despre sentimente patriotice, istorie, a ramane sau nu in US, etc.

Ceea ce a pus capac intr-un fel a fost sa dau azi (in timp ce cautam pe net o poza mai sugestiva pentru postul de acum cateva zile) de site-ul unui roman (si zic roman desi probabil acum e cetatean american). Si desi filmuletul de pe pagina principala e intradevar emotionant nu am putut sa nu ma intreb contrariata "care-i legatura cu prefectura?". Si cecetand un pic am lamurit povestea, dar doar cat sa ajung la intrebari mai profunde.

Deci tanarul (e dupa calculele mele de vreo 25 de ani avand in vedere ca in 1996 era in clasa a 9-a in Bucuresti) a plecat cu familia in State la un moment dat la sfarsitul anilor 90. Probabil si-a terminat liceul acolo si a optat pentru cariera militara. Si... la un moment dat a plecat la razboi in Irak - dupa toate aparentele din convingere.

Si acum nu pot sa nu ma intreb... cati romani s-ar duce benevol, din convingere, la razboi pentru Romania (nu pentru ca familia e muritoare de foame si depinde de solda). Si cati romani s-ar duce intr-o tara straina nu pentru "viata mai buna", dar pentru a se integra atat de puternic in tara aia incat sa mearga la razboi pentru ea? (si nu vorbim de cei care s-au nascut acolo sau au fost educati acolo cea mai mare parte a vietii lor).

Revin la ideea de mai demult cand ma minunam in fata campului plin de omaneni care cantau imnul american cu mana la piept. A acestei tari de imigranti care reuseste cumva sa... sa faca patrioti. In niste vremuri in care majoritatea sentimentelor de loialitate sunt in jurul banilor, in care globalizarea te face sa ai din ce in ce mai putin sentimentul de apartenenta... sunt oameni care cred si in altceva...

Nu e relevant pentru acest topic daca razboiul acela sau oricare altul e pentru o cauza nobila sau nu. Cauze nobile se gasesc si depinde de la persoana la persoana ce e nobil si drept. Este despre a crede...

Am vazut reclama aia sponsorizata de ministerul apararii in care indeamna la a urma o cariera militara (deh... armata nu mai e obligatorie). Si ma gandesc cati din cei pe care ii tenteaza "locuinta de serviciu" s-ar inrola totusi in caz de razboi. Cati dintre noi ne-am lasa familia si berea de sambata seara pentru a merge pe front?

Mi-e dor de vremurile alea cand citeam cartea de istorie si la Stefan cel Mare ma gandeam ca as fi mers sa lupt sau macar as fi aruncat cu ulei clocotit de pe zidurile cetatii alaturi de celelalte femei ca sa omor niste turci vrajmasi... Din pacate insa probabil azi nu as merge la razboi pentru un motiv atat de putin palpabil ca antiterorismul sau stabilitatea globala. Si probabil nici pentru un altul semnificativ mai palbabil...

Yogesh zice ca el ar lupta pentru India daca ar fi la mijloc si un motiv in care crede... Sunt Defecta?

Romania mea...

2006-09-29T12:20:00.000-04:00

Asa cum m-am abtinut sa ii contrazic pe cei care veneau inapoi in Romania dupa o vreme afara (si spuneau cat de minunat e acolo si ce naspa e la noi) inainte de a ma intoarce si eu de peste mari si tari si a-mi analiza la cald sentimentele, am asteptat sa treaca cateva zile de "back in US" pana sa scriu postul asta ca sa fiu sigura ca scriu la rece :).

Ar fi multe de zis, chiar ma gandeam ca ar fi bine sa separ povestea in mai multe posturi ca sa nu ma pierd in idei. Doua saptamani in Romania inseamna si mult si putin. O sa incep cu inceputul.

Inceputul este de fapt inainte de plecare. Recunosc, desi probabil o sa rada de mine cateva persoane, ca am fost destul de stresata sa zbor pe 11 septembrie. Toata nebunia mediatica din State apropo de aniversarea (nu stiu de ce naiba americanii zic aniversare ca si cum ar fi de sarbatorit in loc de comemorare) a 5 ani de la atentatele din 2001 mi-a indus o stare serioasa de stres. Imaginile repetate cu turnurile in flacari si interviurile cu supravietuitorii cred ca pot sa innebuneasca si cel mai echilibrat om. Cireasa de pe tort a fost sa ma cheme cu 4 ore inainte de zbor la aeroport pentru verificari... Si daca pana la un moment al vietii mele mi-a fost relativ indiferent daca mor sau traiesc, acum cand simt ca sunt intradevar fericita chiar ma gandeam ce ironic si aiurea ar fi. Dupa cum se vede n-am murit.

Probabil sunt dintre aceia care au dus-o destul de bine in Romania si nu au avut un soc atat de puternic sa vada "minunatiile" din State. Poate si pentru ca dorintele mele nu au fost masini si case de lux sau alte chestii care nu sunt la indemana clasei de mijloc in Romania, nu am avut acea frustrare pe care am vazut-o la altii si dorinta vecina cu disperarea de a emigra. Sunt in State din intamplare, daca se poate spune asa, si cred ca sunt in categoria celor care reusesc sa vada si bunele si relele, si din America si de acasa.

Am zis "acasa", da. Citeam pe blogul unui fost coleg de facultate ca abia dupa 3 ani in afara renunti sa mai spui acasa locurilor natale in favoarea celor in care locuiesti. Romania e inca acasa pentru mine, intr-un fel...

Am zburat noaptea si pot spune ca vazuta de sus, America m-a impresionat pentru prima data intradevar intens, ironic, abia la plecare. Am mers pe autostrazile largi si luminate, m-am plimbat prin Manhattan si D.C. dar pana sa fiu in avion deasupra nu am avut o adevarata imagine a unei infrastructuri cu adevarat grandioase. Orasele in forma de grid sau panza de paianjen cu fiecare straduta liminata, autostrazi largi legand aceste orase... Am avut sentimentiul ca urbanistic vorbind totul a fost gandit si proiectat serios si nimic nu este alandala. Din pacate nu am avut voie sa deschid aparatul decat dupa ce New York-ul era departe.

Desi majoritatea celor din avion dormeau eu nu am reusit. Poate impresia puternica a New York-ului de sus, poate agitatia anticiparii sentimentului de "acasa". Ma gandeam cum o sa scriu pe blog cand ma voi intoarce ca in ciuda "Fiaaareee, Fiare luam!" si "Daca binevoiti, doriti si aveti posibilitatea..." eu ma bucur si zburdacesc la gandul ca ajung in Romania.

M-am uitat ca sa imi omor timpul la un desen animat pana pe la doua noaptea si cand incepeam sa atipesc a rasarit soarele...:) la doua jumate noaptea... Lumea a inceput sa se agite, se serveau cafele si sandwich-uri... gata somnul meu.

Am ajuns in Bucuresti la 7 seara dupa cam 16 ore de cand ajunsesem la aeroport in Newark cu o seara inainte si lipsa de somn incepea sa isi faca efectul. Un trafic monstruos pana in Pantelimon, un sofer de taxi peste masura de vorbaret si cateva manevre la limita sigurantei cu care imi cam pierdusem obisnuinta m-au trezit complet :). Am reusit sa stau la taclale cu Marius is Cata pana la 1 noaptea si sa ma simt fresh a doua zi la 8. Am ajuns apoi la Craiova pe la 3 jumate dupa masa si n-am reusit sa ma dezlipesc de mami pana pe la 4 dimineata. Tata a zis ca nu suntem zdravene, si totusi la 6 dimineata am reusit fara mari eforturi sa ne trezim. Gandindu-ma acum inapoi imi dau seama ca a fost un adevarat maraton, dar atunci gandul ca doua saptamani inseamna totusi atat de putin nu m-a lasat sa dorm.

Dupa mutarea de la Slatina la Isalnita si schimbarile de job aferente, pentru ai mei a venit si o schimbare drastica de ritm si program. Efectiv a trebuit sa ma tin de mami ca scaiul de oaie (pe la scoala unde era santier si stres ca lucrarile nu vor fi gata inainte de inceperea scolii, pe la cursurile de management de la universitate, pe la inspectorat) ca sa reusesc sa fiu cat de cat cu ea. Nu stiam ca sa fii director de scoala e atat de stresant si solicitant. Bine...adevarul e ca mama e si perfectionista peste masura. A reusit sa ia aviz de functionare pentru scoala din Isalnita pentru prima oara in istorie... dar a si stat 12-14 ore pe zi acolo toata vara... Eu i-am zis ca in ritmul asta in cativa ani or sa o aleaga primar :D:D.

Tati a trecut la program de 8 ore pe zi dupa ce aproape 15 ani a avut programul ala fabulos de la Slatina cu 3 jumate zile libere pe saptamana si cam are probleme sa isi gaseasca timp pentru treburile gospodaresti. L-am prins intr-un moment in care intre serviciu, culesul viei, al porumbului si montatul de termopan abia reuseam sa stam un pic de vorba la 6 dimineata la cafea inainte sa plece la serviciu

Luni am revenit in Bucuresti si pana joi am stat la Adi si la Ana. (Thanks guys!) Intre interviu la viza, o seara cu prietenii si sampanie de ziua lui Adi in Piranha, mers la piscina cu Ozzi si cumparaturi (venind din tara uriasilor am avut un soc sa probez o pereche de pantaloni care imi era mica) am reusit sa imi dau seama de ce Romania e si va fi mereu intr-un fel acasa... tinerete, studentie-Regie, prieteni, familie...

Din pacate ultima zi de stat in Romania a fost atat de naspa ca a cam incetosat imaginea idilica si m-a facut sa nu ii mai condamn asa de categoric pe unii care si-au pierdut speranta si patriotismul... :). In Craiova la gara am aflat cu stupoare ca 3 trenuri la rand spre Bucuresti, inclusiv cel cu care imi facusem eu planul sa merg si doua dupa, au fost anulate din motive de lucrari. O madama casierita la CFR m-a urlat de mama focului ca nu stiu ce vreau ca si cum era vina mea ca trebuie sa imi reorganizez tot programul ca s-au trezit ei sa anuleze tot mersul trenurilor. In Bucuresti dupa ce am mers 4 ore cu un rapid (pe Pitesti) am gasit... francofonia... (din fericire doar simulare...bine ca n-am plecat miercuri :D ca poate ratam si avionul). In Carrefour am avut bafta de o casierita care cred ca era in prima zi, care dupa ce mi-a trecut de doua ori pulover-ul cadou pentru Yogesh (chestie care descoperita dupa ce eram deja departe de Carrefour a insemnat o ora pierduta cu venit inapoi si negociat cu cei de la relatii cu clientii), a uitat si sa scoata dispozitivul magnetic de siguranta, chestie care m-a adus la limita exasperarii la 12 noaptea inainte de plecare cand am descoperit si mi-am dat seama ca doar forta bruta mai poate salva situatia...

Ca sa fie lucrurile complete la casa de schimb unde m-am hotarat sa trec in dolari leii care imi mai ramasesera nu aveau decat bancnote de 50 sau de 100 si eu vroiam sa schimb 25... M-am oferit sa dau 25 si sa cumpar alti 25 ca sa primesc o bancnota de 50. Am aflat cu aceasta ocazie ca bancnotele de 1 dolar nu se primesc, si ca singura bancnota de 5 dolari pe care o aveam (una din State care n-a avut nici o problema cand m-am intors si am pus-o in tonomatul de bilete de tren la aeroport) NU este buna. Dupa indelungi negocieri tipesa de la casa de schimb (singura care mai era deschisa in zona ca altfel nu m-as fi stresat sa stau la discutii) mi-a facut favoarea de a imi vinde o bancnota de 20$ (care va sa zica avea si din alea)...

Dupa... multe ore (am avut o escala foarte lunga in Italia si ceva intarzieri) am ajuns inapoi acasa (si zic acasa pentru ca indiferent de alte criterii casa mea acum este si va fi acolo unde este si Yogesh. Este alegerea mea pe care o fac din tot sufletul).

Am cam fost bulversata cu fusul orar in primele doua zile dar cred ca mi-am revenit. Ieri am mers la posta sa ii trimit lui Ri un pachet cu ce i-am adus din RO. Nu stiam exact cum sa-l trimit dar tipul de la ghiseu nu a parut stresat sa imi explice 5 minute toate variantele. O tipa mi-a tinut usa deschisa si mi-a zis zambitoare "hello, how are you?" desi nu o stiam... Si un sofer a oprit sa ma lase sa trec desi nu era nici o trecere de pietoni pe aproape...

Nu, nu sunt impresionata de masini sport, haine de firma si case cu piscina si gradina. Ma lasa rece salariul de 7 ori mai mare decat cel din Romania. Dar mi-as dori atat de mult sa vin dintr-o tara in care ospitalitatea si bunavointa despre care se tot zice sa fie o chestie care nu se aplica doar strainilor care ar putea lasa un bacsis gras. In care cei din spatele ghiseului sa nu te trateze ca si cand iti fac o favoare ca iti iau banii. In care sa conteze ca esti pe trecerea de pietoni cand traversezi strada... si in care sa nu mai fie semne cu "Nu calcati iarba!".

Poate candva... Sper. Si nu neaparat pentru mine desi imi place sa cred ca ma voi intoarce candva. Ci pentru toti oamenii aceia grozavi din Romania care au uitat cat valoreaza si ca merita respect.

Pe curand!

Washington D.C.

2006-09-07T16:03:00.000-04:00

Asa cum era planificat am petrecut weekendul de Labor Day cu Ri si Gica in DC. Un weekend plin de aventuri si experiente noi :)

Drumul spre DC, vineri seara a durat 6 ore in loc de cele 4 estimate... din motive de vreme. Probabil daca am fi facut ca Yogesh si am fi plecat a doua zi dimineata am fi prins o vreme mai buna...sau ar fi fost macar lumina...dar am facut ca mine si am plecat vineri seara dupa serviciu. Daca mai este nevoie sa spun Yogesh este mult mai calm decat mine, mai calm de fapt decat multi oameni pe care ii stiu si dupa 6 ore de drum prin furtuna, trafic nebun si intuneric eu eram franta si el relaxat.

Vremea a doua zi parea sa nu ne dea sanse sa facem prea multe dar ne-am luat inima in dinti si am plecat spre vestitul restaurant "La chinezi". Am incercat toate ciudateniile maritime si ne-maritime si verdictul meu personal e ca... prefer mancarea traditionala. Adica pui, porc, peste (gatit) etc. Sushi oricat ar arata de apetisant si colorat...e mai frumos decat gustos...parerea mea :D. Iar restul chestiilor maritime mi s-au parut mirositoare si insipide. Poate e doar prima impresie. Nici mancarea indiana nu mi-a placut prima oara si acum daca nu mananc doua zile simt ca imi lipseste ...

Dupa masa ploaia se mai potolise asa ne-am luat umbrelele si am plecat spre Washington Mall (care nu e mall, e un parc maaaare cu muzee, monumente si memoriale). Lincon Memorial, Vietnam Memorial, Washington Monument si Casa Alba sunt principalele locuri pe unde ne-am plimbat. Ar mai fi si altele de vazut dar am hotarat sa le lasam pe data viitoare. Pozele cred ca spun mai multe decat cuvintele... :) O sa fie cat de curand pe net si albumul. Pana una alta pun aici cateva...

Ziua doi in cea mai mare parte a ei am petrecut-o la Zoo. O gradina zoologica in care am vazut multe vietati pe care nu le vazusem decat la TV si unde am facut cele mai multe poze... Spre deosebire de gardina zoologica din Bucuresti, poate si pt ca cea din DC e foarte mare, nu ai asa pregnant sentimentul ca animalele sunt in captivitate si sufera. Desi...daca ma uit la poza...vulturul ala pare suparat tare :D.

Ziua trei sau Ziua Marii Aventuri a fost marcata de plimbarea cu bicicleta pana la aeroport ca sa vedem de aproape avioanele decoland. Aventura in care s-a vazut inca o data ca sunt varza la chestii din astea. A fost a treia incercare de a face chestii...sportive (daca se poate spune asa) din viata mea de adult si a treia accidentare.:D. Accidentare nu atat de jenanta ca ochiul vanat de dupa saritura pe plasa elastica...si nici atat de grava ca mana rupta dupa plimbarea cu rolele, dar m-am ales cu ceva vanatai si genunchii juliti dupa ce am cazut nu de pe bicicleta ci mergand in panta fara sa apas pe frane pe langa bicicleta:D:D. Din exterior pare sa fi fost destul de amuzant... Yogesh a fost supportive si scumpic cum se ingrijora de juliturile mele, dar m-a tachinat in legatura cu condusul masinii, daca patesc din astea pe langa bicicleta :)... Cand ne-am intors acasa am profitat de cerul senin si vizibilitatea buna ca sa facem cateva poze de pe acoperis. Pe langa priveliste mi s-au parut super si amenajarile de pe acoperis ale vecinilor din blocul de langa...

Seara am mers in Old Town Alexandria, un oras port, vechi de cateva sute de ani (ceea ce e mult pentru USA) aproape de DC, care aduce foarte mult cu Europa. Mi-a placut foarte mult. Data viitoare imi propun o zi intreaga acolo.

Cam atat,
Ne vedem in Bucuresti

Aproape sofer...

2006-08-28T19:27:00.000-04:00

Mai mult de rusine, ca de prea multa vreme ma lungesc cu examenul de carnet, decat de nerabdare sa conduc si stimulata de Roxa care m-a tachinat ca o sa aiba carnet inaintea mea (e posibil chiar asa sa fie pana la urma) mi-am luat inima in dinti si sambata dimineata la 8 m-am prezentat la MVC (Motor Vehicle Commission) pentru formalitati. Procedura in principiu simpla a durat in jur de 3 ore datorita cozilor pe la diferite ghisee. Chestie care ma face sa ma gandesc la procesul birocratic de acasa, diferenta fiind insa ca aici oamenii sunt foarte amabili si dornici sa te faca sa fii relaxat si sa te ajute sa scapi mai repede.

Prima coada la intrarea in cladire. La 8 dimineata sambata inainte de deschidere deja era o coada de circa 50 de persoane. La intrare un angajat te intreba ce problema ai si, dupa ce iti dadea formularul corespunzator, te redirectiona mai departe spre biroul de informatii.

Coada doi la biroul de informatii. Stiam clar ce imi trebuie si pana am ajuns am completat si formularul asa ca dupa 1 minut de discutii cu tipul de la informatii mi s-a spus sa iau loc si ca voi fi chemata pe nume. Ceea ce s-a intamplat cateva minute mai tarziu. Madalin Tanasi (adica eu). Am platit taxa, am facut o poza si am semnat ca permisul provizoriu cu datele mele este corect. Am ochii negrii si 5'1'' inaltime da e ok..:). N-am stiut exact cati cm sunt in 5 feet asa ca mi-am spus inaltimea aproximativ. Se pare ca am vreo 5'4'' da nu cred sa ma masoare politistul daca ma opreste. Cu culoarea ochilor am incercat sa comentez un pic ca B-ul de pe formular era de la brown nu de la black da dupa ce s-a uitat la mine tipa a zis ca e ok, deci am lasat-o moarta.

Coada numarul 3 la testul de vedere. Se pare ca vad bine si ca am reusit in cele din urma sa invat spun literele in engleza corect. Recunosc, cu vocalele am avut in prima faza o adevarata problema sa scap de tendinta de a le zice in romana, dar aproape 3 luni in care m-a tot tras de maneca Yogesh se pare ca au avut efect

Dupa testul de vedere a urmat coada la examenul grila legat de legislatie. Aici trebuie sa raspunzi corect la 40 din 50 de intrebari si nu ai limita de timp. Testul e pe calculator. Poti sa dai testul in alta limba decat engleza dar romana nu era printre ele :). Cand te-ai decis la o intrebare apesi ca gata si iti zice pe loc daca ai raspuns bine sau nu. Daca nu esti sigur de intrebare poti sa amani raspunsul. Am gresit una din motive de engleza si am amanat alta si... am avut o adevarata supriza cand la intrebarea numarul 42 s-a oprit testul. Se pare ca esential e sa raspunzi la 40 corect, care-i procentul nu ii intereseaza... Am iesit din zona de examen (practic o mini sala gen internet cafe organizata in spatele unui paravan in sala mare de receptie), mi-au zis ca am trecut si am primit o serie de stampile care validau permisul temporar pe care il semnasem mai devreme.

Drept urmare pot sa conduc cu un sofer plin in dreapta. Dupa cel putin 3 luni de practica si mai devreme de 2 ani cat are valabilitate permisul asta trebuie sa dau si un test practic. Cand o sa fie asta o sa vedem. Pana una alta sa vedem daca ma lasa Yogesh sa merg cu masina lui... mai in gluma mai in serios tot imi arata masinutze si zice sa luam una mai mica pentru mine...

Cam asta ar fi cu carnetul. In weekend o sa mergem in DC. Abia astept. Stati calmi o sa conduca Yogesh ;)

Reuniune de familie

2006-08-09T15:31:00.000-04:00

Cu cateva peripetii, care insa nu le-au taiat elanul, au ajuns in tara "minunilor" si zburdaceii cei tineri si, desi se parea ca o sa mai dureze ceva pana la o fericita si zburdacioasa reuniune, aceasta s-a intamplat weekendul trecut.

Iar noi, care ar trebui sa fim deja initiati in tainele traiului pe meleagurile de dincolo de ocean, am avut misiunea de a ii arata lui RI cum si ce. Pe scurt am fost la un picnic, apoi la ocean, am vizitat New York-ul si am mancat clatite americane;).

La partea cu picnicul am uitat aparatul acasa deci poze nu or sa fie. Vremea a fost buna, parcul aranjat si suficient de mare cat sa avem intimitate, friptura grozava (jos palaria, Gica;) ) si ciupercile un pic cam nefacute, cat sa ne faca niste probleme peste noapte :D.

Excursia "la mare" a fost mai norocoasa decat prima mea intalnire cu oceanul, in sensul ca pentru toti, exceptandu-l pe Yogesh, apa a fost suficient de calda pentru o baie buna. Rechini nu am patit (:D) iar valurile destul de puternice au facut lucrurile foarte palpitante. Mai ales la iesire cand un val ne-a prins si rostogolit binisor pe toti trei (eu, Ri si Gica) si am iesit din apa cu suficient nisip in slip si par cat sa punem pe fundul unui acvariu:). Yogesh a fost pe faza si a imortalizat momentul iesirii glorioase, din pacate dupa ce iesisem din val :).

Luni am ajuns la New York si exceptand aglomeratia foarte mare care ne-a facut sa pierdem ore bune la cozi pentru imbarcarea pe feribot a fost frumos. Dupa turul clasic la statuia libertatii si Ellis island am hotarat (mai mult Gica ca eu as fi luat metroul:D) sa mergem pe jos pe Broadway pana la Flatiron Buildind unde trebuia sa ne intalnim cu Yogesh ca sa mergem apoi pe Empire State Building. A fost in cele din urma o idee buna si o experienta frumoasa traversatul New York-ului pe jos si cu aceasta ocazie am aflat de startegia "Out of business". Daca ai fi sa ii crezi foarte multe magazine de pe Broadway ies din afaceri...si fac lichidare de stoc cu aceasta ocazie si reduceri substantiale. Cel mai probabil ies din afaceri in fiecare vara de 20 de ani cum remarca Gica, dar probabil e o strategie buna pentru turistii care cumpara la pretul oricum mai mare decat cel real, dar de pe Broadway, si raman cu sentimentiul ca au facut o super afacere:).

La Empire State Building o coada de asteptare de 40-60 de minute cu mai multe puncte de control ne-a cam taiat elanul si cum eram oricum obositi dupa o zi lunga am facut cateva poze de la etajul 86 cu New York-ul noaptea si am coborat grabindu-ne sa luam trenul spre casa si sa ajungem in pat :).

Marti am ajuns in Highland Park unde i-am facut o scurta vizita Monicai Babes (o fosta colega de facultate care face master aici pt cine nu stie despre cine e vorba) si apoi ne-am oprit la IHOP (International House of Pancakes- suna pompos, da e un fel de fast food) sa incecam clatitele. Roxa s-a declarat dezamagita si cred ca doar gandul celor aproape 7 dolari platiti pe portie (imensa de altfel) au facut-o sa manance o parte din ele. Nici ceaiul indian pe care li l-am servit eu acasa nu a avut prea mult succes, zic eu ca din cauza dezamagirii cu clatitele ;)

Spre seara au plecat inapoi spre DC si eu cred ca Gica a depasit un pic limita de viteza dat fiind ca au ajuns ceva mai repede decat estimarea de pe Google Map :D, desi seara probabil lipsa traficului face lucrurile mult mai usoare. O sa avem ocazia sa vedem cum e drumul la inceputul lui septembrie cand o sa le facem o vizita ca sa vad si eu "capitala".

Apoi la mijlocul lui septembrie o sa ajung o fuga in capitala de pe plaiurile mioritice si intre un interviu la ambasada si o sesiune de cumparaturi sper sa reusesc sa ma intalnesc si cu voi (cititorii de acasa) ca sa schimbam impresii fata in fata.

Pe curand!

4Th of July

2006-07-07T17:03:00.000-04:00

Weekendul de 4 iulie a fost de fapt o mini-vacanta de 4 zile in care am ajuns la un concert in aer liber gen festivalul berii, am fost pentru o zi de plaja la ocean si apoi din nou in New York pe 4 iulie pentru focul de artificii. Pozele sunt aici.

Ce m-a impresionat foarte tare la picnic-concertul de sambata a fost o imensa masa de oameni de toate varstele care s-a ridicat in picioare cu mana la inima in momentul in care o orchestra care isi incepea evolutia a inceput sa cante imnul national. Impresionant. Pentru oamenii de aici chiar inseamna ceva. Am simtit asta si in New York la focul de artificii. M-a impresionat in mod deosebit un cuplu de batrani care stateau in scaunul cu rotile si care si-au rugat membrii mai tineri ai familiei sa ii sustina in picioare cat se canta imnul. Ne-am oprit din mers si noi alaturi de multimea incremenita sa ascultam imnul unei tari de imigranti, patrioti trup si suflet ai tarii lor adoptive. Poate visul american nu e doar un vis...

Duminica am mers la ocean. Un drum de o ora si jumatate pe o autostrada superba cu trei benzi pe sens si o surprinzatoare limita de viteza de doar 65 MPH... Drumul o adevarata placere, padure cat vezi cu ochii pe ambele parti. Padure care insa s-ar fi putut dovedi o chestie costisitoare daca ai fi vrut sa tragi pe dreapta sa mergi "dupa un pom". Cu o frecventa suficient de mare ca sa nu cumva sa uiti sau sa zici ca n-ai vazut era afisata amenda pentru folosit padurea pe post de "buda". 200$.

Plaja curata dar ingusta. Nisipul fin si foarte alb. Scoici mult mai mari decat cele de la Marea Neagra. Oceanul agitat si foarte rece. 66 grade F ne-au facut optimisti in prima faza (evudent habar nu am sa convertesc in celsius fara calc ca sa pot spune daca e mult sau putin). Ajunsi pe plaja ne-am lasat amagiti de multimea care era in apa. Chiar si copii. Cand am atins apa am incremenit. De frig. Estimarea mea din acel moment ca 66F nu inseamna mai mai mult de 18 grade Celsius a fost confirmata cand am ajuns acasa in fata calculatorului si am convertit:). Asa ca baia a fost doar la nivel de stropit si intrat cu picioarele cate jumatate de minut. Sper ca nu e temperatura maxima la care ajunge oceanul aici pt ca asta inseamna ca trebuie sa merg in California sau Florida la plaja si s-ar putea sa fie cam scump :D.

Luni ne-am odihnit si am fost la cumparaturi pentru saptamana urmatoare. Inca ma minunez de cat de mari sunt cantitatile in care se vand cam toate produsele aici si de cat de artisti sunt americanii la facut marketing. De referinta mi s-a parut o matura (din aia normala din spice sau ce sunt de porumb care se cumpara si in Romania la piata sau pe marginea drumului) care era 3-4$ dar la care se facea o super reclama ca e o minunatie "100% corn fiber".

Marti dupamasa am plecat spre New York sa vedem focul de artificii de pe East River. Desi programat la 9:30 pe site era recomandat sa fii acolo pe la 7. Alte filtre de securitate si mare aglomeratie. Chestiunile contondente si bauturile alcoolice interzise. No toillets(bine ca spuneau pe site ca sa ai grija sa mergi inainte). De fapt punctul pentru vizualizare era un pod peste rau pe care se oprise circulatia si era deschis accesul publicului. Am ajuns inainte de focul de artificii la Empire State Building, care insa se inchidea la 6 pm pt un "private party", asa ca ne-am hotarat sa urcam cu alta ocazie ca sa putem sta pana se intuneca si sa vedem de acolo New York-ul noaptea.

Am vazut din departare Chrysler Building dar am hotarat, pentru ca trebuia sa alegem, sa mergem la, la fel de faimoasa, Fuller Building (cladirea aceea subtirica care apare in multe filme cu actiunea in NYC). De fapt e o cladire triunghiulara, imaginea aceea celebra fiind o poza din lateral. Am incercat si noi o reproducere...

Focul de artificii a fost de departe cel mai frumos la care am fost vreodata, mai frumos decat poate fotografia aparatul meu, si se zice totusi ca mai putin spectaculos decat cel care se intampla in Washington DC. Daca chiar asa e voi putea spune la anul ;).

New York, New York...

2006-07-07T16:14:00.000-04:00

Am ajuns in cele din urma si in marele oras... de doua ori de fapt de la ultimul post, dar cred ca as putea merge in fiecare zi si sa mi se para o minunatie de fiecare data....

Prima vizita a fost de fapt in Manhattan plus excursia clasica cu ferryboat-ul pana la Liberty Island si apoi la Ellis Island. Impresionant intradevar pentru mine New York-ul. Locul in care aglomeratia si mizeria sunt nerelevante pentru ca oricum tot timpul privesti in sus. Locul din USA cu cea mai mare diversitate de nationalitati, culori, mirosuri. Locul in care pentru prima data de cand sunt in state am vazut cersetori, si totusi locul in care extravaganta si luxul sunt la fiecare pas alaturi de tarabe cu hot-dogs si haine vandute pe strada.

Am ajuns unde erau candva gemenii, si unde acum este santier pentru marea constructie care se va face acolo. Yogesh care a fost ultima data in Manhattan inainte de 9/11 mi s-a parut oarecum marcat pentru ca de mai multe ori uitandu-se spre zona aceea imi explica cum si unde erau cele doua turnuri simtindu-se ciudat ca e un mare gol pe cer...

Recunosc ca nu stiam pana sa ajung acolo ca Statuia Libertatii nu este parte din New York. Este de fapt in Jersey City in statul NJ desi este asociata in general cu New York-ul. Deci probabil poza pe care am ales-o pentru acest post nu este cea mai potrivita. Le puteti vedea pe toate aici

O alta chestiune pe care nu o stiam si care mi s-a parut inedita este istoria insulei in sine care a avut o multime de nume si "scopuri" inainte de a fi declarata parc national. Unul dintre ele a fost cel de groapa de gunoi

Ca observatie apropo de Statuia Libertatii, asa cum am vazut-o eu acum, este ca e foarte aglomerat, ca se trece prin mai multe filtre de securitate gen cele din aeroport pana sa ajungi pe ferryboat, ca daca nu iti faci programare cu doua zile inainte nu poti sa urci in interiorul statuii (am aflat asta abia dupa ce am ajuns acolo deci ne-am multumit sa o vedem din exterior) si ca mi se pare in general un loc supra-exploatat comercial.

Excursia pe Ellis Island cu istoria legata de marea migratie si cu statistica ca 40% dintre americani se trag din emigrantii care au intrat in USA la inceputul secolului 20 prin biroul de emigrare care a fost acolo m-a impresionat mai mult.

In preajma marelui oras

2006-06-15T18:42:00.000-04:00

Ok, recunosc... in marele oras n-am ajuns inca, poate weekendul care vine... N-am vazut inca nici oceanul dar mai e timp:). Ar fi trebuit sa ajung in weekendul trecut dar oricat de ciudat ar parea (cel putin apropo de parerea noastra generala legata de state) ne-a invins (culmea) birocratia

Povestea birocratiei are legatura cu inmatricularea masinii... ar fi trebuit sa se intample sambata dimineata si sa avem un weekend de "expeditii" dar au "aparut" elemente noi care cereau hartii suplimantare (suna cunoscut?):). Dupa lupte seculare care au durat cam 3 zile am reusit intr-un final glorios sa avem numerele de inmatriculare marti (miercuri am umblat prin supermarketuri sa gasim suruburi ca sa le si montam, si le-am montat cu cutitul de la bucatarie ca am uitat sa cumparam si surubelnita:D). Si aseara am plecat in prima expeditie. Suuuuper :)

Autostrada super luminata imi pare mai mult a strada prin oras decat a autostrada. Daca e sa compar cu Romania, mi-a parut gen Bucurestiul noaptea. Poate pentru ca noaptea toate pisicile par negre si, si drumurile (vizual) la fel...:). Nu stiu daca e talentul soferului, masina sau calitatea drumului dar a fost un sentiment smooth care chiar mi-a placut:). Probabil e o combinatie de toate astea...

Din punctul de vedere al meu ca viitor sofer semnele de circulatie mi s-au parut oarecum diferite, de claxonat se claxoneaza si aici in ciuda legendelor, dar prioritate ti se da si cand ai dreptul dar si cand nu ai dreptul :D ceea ce mi s-a parut foarte cool. Am avut sentimentul unei atmosfere de fair-play general si de bunavointa.

Se pare ca intr-adevar e destul de simplu sa obtii carnet aici. Dupa un test teoretic pe baza unei brosurici se da un carnet provizoriu cu care se poate conduce cu un sofer full in dreapta pana la testul practic dupa care se obtine carnetul propriu-zis. Ramane de vazut daca Yogesh o sa aiba curaj sa imi lase "jucaria" pe mana :D:D:D

New Jersey pe buna dreptate este supranumit Garden State. Totul este verde intens, orice spatiu neasfaltat este acoperit cu gazon perfect pe care nu te opreste nimeni sa calci, sau cu arbusti si copaci (momentan e sezonul teilor infloriti). Este plin de veverite, pasari de toate culorile care ciripesc zi si noapte. Cred ca am vazut si un castor (mai exact mergeam pe gazon pe langa strada si cand m-am aplecat sa verific o ciuperca care chiar era una comestibila am vazut un animalutz care cred ca era castor. Yogesh vorbea la telefon si n-a fost pe faza sa confirme sau sa infirme).

Am mai vazut un serif din ala ca in filme, autobuzele galbene ale scolii si nelipsitul steag american. Pot sa confirm oficial ca MacDonald's-ul e altfel aici daca nu din punct de vedere al calitatii cel putin din punctul de vedere al cantitatii. Americanii cu siguranta nu sunt minimalisti sau "self-sufficient". ketchup-ul, maioneza si bauturile sunt la dozator si la discretie pe principiul autoservire

Am avut si un prim contact cu supermarketurile americane si primele probleme de adaptare "culinara". Inca sper ca nu am fost in cel mai grozav supermarket si ca asta e explicatia, dar mancarea mi s-a parut scumpa si chestiunile pe care la mancam eu "acasa", daca miraculos se gaseau ori erau altfel decat le stiam ori erau la categoria exotice. Nu am gasit ulei de floarea soarelui (aici se consuma ceva pe baza de porumb si soia), rosiile rezonabile sunt 7-9$/kg, o legatura de patrunjel e 1$, branza este exorbitant de scumpa si prea putin variata, baconul nu seamana cu cel din romania si totul este gretos de dulce:). Painea contine lapte si miere, sunca presata e intr-un sos cu miere sau zahar brun, etc.

Dupa sesiunea de cumparaturi am simulat o salata de vinete (ocazie cu care am fentat sistemul :D pt ca bineinteles la etapa de copt am declansat alarma de fum si a trebuit sa sigilam cu o punga zona "sensibila" ca sa putem continua). Zic am simulat pt ca vanata minune mi s-a parut dulce :D (deja s-au facut glume apropo de greturile mele la dulce da nu e inca cazul sa se speculeze...:">), si maioneza cu ulei din asta e altfel decat ce ma asteptam sa fie... Noroc cu ceapa care a dres un pic lucrurile si a facut sa semene vag cu o salata de vinete... dar doar vag

Cam atat pentru azi. Daca totul merge conform planului si ajung prin NY in weekend pun si poze;)

Cerul e la fel peste tot...

2006-06-05T09:44:00.000-04:00

In fine, nu chiar... norii vazuti de deasupra la rasarit nu seamana cu nimic altceva:) e ca si cum ai fi deasupra unei paturi de zapada multicolore... dar de pe pamant cerul e la fel si aici ca si acolo...

Povestea incepe cu mersul la aeroport la 3 jumate duminica dimineata. Un sofer nervos, nepoliticos si manelist(si soneria de la telefon tot o manea era...si asta n-ar fi o problema dar era atat de exclusivist in legatura cu acest aspect ca, atunci cand i-am cerut sa puna un radio ceva a inchis de tot muzica).

La aerport in Otopeni am vazut ca biletul electronic (de care eu nu mai folosisem pana acum) functioneaza. Mami a fost tare adica cel putin pana am plecat eu nu a plans... ma simteam ciudat ca plec sa locuiesc in alta parte si ca nu e calatorie in vacanta... de fapt inca ma simt ciudat cand vad pe geam un peisaj gen vacanta la munte si ma gandesc ca nu sunt in vacanta... primul gand dimineata a fost ca tb sa merg la seviciu...:D

Revenind la calatorie... in Otopeni ne-au dezinfectat la urcarea in avion sa nu avem gripa aviara, in Frankfurt am stat 5 ore (din fericire 2 si jumatate din ele cu Laura) si la urcarea in avionul de state a trebuit sa trec prin inca doua filtre suplimentare fata de cele normale. Zborul a durat 8 ore jumate +1 intarziere si mi s-a parut foarte obositor. N-am putut sa dorm din motive de un neamt care statea langa mine si dormea atat de bine ca si cu castile la maxim ii auzeam sforaitul...:D

La aeroport aici primul lucru ciudat a fost faptul ca peste tot era mocheta pufoasa. Poate n-as fi remarcat daca nu m-ar fi incomodat la cararea bagajului faptul ca imi ramaneau rotile intepenite in pufii mochetei. Am trecut prin inca doua filtre + un catel care mirosea tot ce misca si ce nu misca la recuperarea bagajelor si in cele din urma dupa 22 de ore de cand plecasem de acasa am iesit din aeroport la jumatate de ora de noua casa :).

Din pacate eram prea obosita ca sa fiu impresionata de zgarie norii care se vedeau in departare si despre care Yogesh mi-a zis ca "there is New York City". O sa mergem sa vedem lucrurile mai de aproape in weekend probabil. Ce n-am putut sa nu observ indiferent cat de obosita eram a fost mirosul din gara de tren de la aeroport. Ingrozitor. asa ca prima impresie a fost ca Germania e lux din punctul asta de vedere (al curateniei) si ca in state nu-i mai grozav ca in Romania. Nici statia unde am coborat nu mi s-a parut mai grozava, dar aici se termina surprizele neplacute.

Zona unde este apartamentul e ca in vacanta la munte cum am mai zis... cu cladiri dragute, mult mult spatiu, verdeata si padure la doi pasi. piscina nu am vazut, poate e totusi prin zona (oricum complexul asta nu e gen ce vezi la TV la Melrose Place). Si apartamentul care e cel mai mic cu putinta aici (one bedroom apartment) e comparabil ca spatiu cu cel de 4 camere unde am stat la un momant dat in bucuresti. un lucru e clar... americanii nu fac rabat la spatiu

Momentan apartamentul e gol, de unde rezulta ca o sa facem niste incursiuni in magazilele de mobila sa ne hotaram cum il aranjam. Yogesh din fericire m-a asteptat sa facem asta impreuna. momentan nu avem decat aragaz si frigider care sunt in dotarea standard a bucatariei si dulapuri care sunt incastrate in fiecare camera si in holuri

Masina e suuuper. Cea mai mare masina (care nu e jeep) in care am intrat vreodata. Pot sa stau in fata cu picioarele intinse si nu ating nimic si in acelasi timp si persoana din spatele meu poate face cam la fel. Are un sistem audio impresionant cel putin pt mine si aproape toate chestiunile se pot ajusta electronic... Mi s-a parut funny cand am vazut-o ca primul gand a fost ca..."incredibil..dar vai". Cred ca o sa ma simt stimulata sa imi iau carnetul cat de curad (la americani nu prea s-au implementat trotuarele deci pe jos la plimbare cam greu) dar ma ia groaza la gandul cat de mare e masina asta. Cel putin fata de matiz pe care am invatat eu e de doua ori mai lunga si de doua ori mai lata... om vedea.

Cam atat cu impresiile zilei 1. O sa mai scriu si cand o sa am o sa pun si poze. Deocamdata prea multe n-am vazut. Inca despachetez si ma adaptez la fusul orar.

Sunt multe de invatat si ajustat... ca exemplu banal... am o vanata in frigider si mi-am dat seama ca n-am cum sa o coc sa fac salata fara sa declansez alarma si sa ma trezec cu pompierii la usa:). Tb sa aflu cum se dezactiveaza. oricum si aragazul e un pic altfel si nu prea am cum sa fac asta direct pe flacara cum as fi facut in Romania...

Cam atat pentru azi,
Pe curand!