To be or not to be?

Si daca o sa ziceti ca am luat-o razna cu postul asta, nu gresiti prea mult, exceptand ca am fost razna mereu dar nu v-ati dat voi seama.

De unde si pana unde am ajuns sa scriu despre asta nu as putea exact sa zic, doar ca de cateva zile parca toate merg in directia asta. Plecand de la postul anterior pe mai multe cai am ajuns la discutii despre sentimente patriotice, istorie, a ramane sau nu in US, etc.

Ceea ce a pus capac intr-un fel a fost sa dau azi (in timp ce cautam pe net o poza mai sugestiva pentru postul de acum cateva zile) de site-ul unui roman (si zic roman desi probabil acum e cetatean american). Si desi filmuletul de pe pagina principala e intradevar emotionant nu am putut sa nu ma intreb contrariata "care-i legatura cu prefectura?". Si cecetand un pic am lamurit povestea, dar doar cat sa ajung la intrebari mai profunde.

Deci tanarul (e dupa calculele mele de vreo 25 de ani avand in vedere ca in 1996 era in clasa a 9-a in Bucuresti) a plecat cu familia in State la un moment dat la sfarsitul anilor 90. Probabil si-a terminat liceul acolo si a optat pentru cariera militara. Si... la un moment dat a plecat la razboi in Irak - dupa toate aparentele din convingere.

Si acum nu pot sa nu ma intreb... cati romani s-ar duce benevol, din convingere, la razboi pentru Romania (nu pentru ca familia e muritoare de foame si depinde de solda). Si cati romani s-ar duce intr-o tara straina nu pentru "viata mai buna", dar pentru a se integra atat de puternic in tara aia incat sa mearga la razboi pentru ea? (si nu vorbim de cei care s-au nascut acolo sau au fost educati acolo cea mai mare parte a vietii lor).

Revin la ideea de mai demult cand ma minunam in fata campului plin de omaneni care cantau imnul american cu mana la piept. A acestei tari de imigranti care reuseste cumva sa... sa faca patrioti. In niste vremuri in care majoritatea sentimentelor de loialitate sunt in jurul banilor, in care globalizarea te face sa ai din ce in ce mai putin sentimentul de apartenenta... sunt oameni care cred si in altceva...

Nu e relevant pentru acest topic daca razboiul acela sau oricare altul e pentru o cauza nobila sau nu. Cauze nobile se gasesc si depinde de la persoana la persoana ce e nobil si drept. Este despre a crede...

Am vazut reclama aia sponsorizata de ministerul apararii in care indeamna la a urma o cariera militara (deh... armata nu mai e obligatorie). Si ma gandesc cati din cei pe care ii tenteaza "locuinta de serviciu" s-ar inrola totusi in caz de razboi. Cati dintre noi ne-am lasa familia si berea de sambata seara pentru a merge pe front?

Mi-e dor de vremurile alea cand citeam cartea de istorie si la Stefan cel Mare ma gandeam ca as fi mers sa lupt sau macar as fi aruncat cu ulei clocotit de pe zidurile cetatii alaturi de celelalte femei ca sa omor niste turci vrajmasi... Din pacate insa probabil azi nu as merge la razboi pentru un motiv atat de putin palpabil ca antiterorismul sau stabilitatea globala. Si probabil nici pentru un altul semnificativ mai palbabil...

Yogesh zice ca el ar lupta pentru India daca ar fi la mijloc si un motiv in care crede... Sunt Defecta?