Alb si Negru

Datorita probabil tendintei mele generale de a oscila si de a evita deciziile categorice inainte de a fi neapart necesar, partial datorita spiritului analitic care iarasi este definitoriu pentru mine (uneori sunt exasperant de analitica) nu cred in alb sau negru.

Mai mult chiar, nu cred nici macar in oamenii care vad lumea in alb sau negru. Experienta mi-a aratat ca pana si cei mai convinsi adepti ai “inflexibilitatii morale” sufera in timp, constient sau nu, o tranzitie cand vine vorba de a defini ce-I alb si ce-I negru; uneori chiar de la situatie la situatie. Nu cred in alb sau negru, nu cred in absolut in general, si oricat am cautat, nu pot sa gasesc nici o regula de nici un fel in lumea asta care nu are exceptii.

Recunosc ca uneori imi ia o vesnicie sa ma hotarasc intr-o directie sau alta, dar cred ca se datoreaza mai ales unuia dintre cele cateva lucruri constante din existenta mea: Urasc sa fiu nedreapta in judecatile pe care le fac, si urasc sa gresesc. Este parte din propria mea versiune de “inflexibilitate morala”. Ma bucur, uneori nepermis de mult, cand se intampla sa fiu eu impotriva tuturor si sa se dovedeasca ca am dreptate si totusi nu cred ca cineva poate spune despre mine ca sunt rea, nedreapta sau oportunista.

Cred sincer ca voi fi pentru totdeauna in clasa de mijloc; nu ma astept sa castig vreodata la Loto si recent mi-am dat seama ca in ciuda flexibilitatii pe care sunt convinsa ca o am in a-i judeca pe altii, nu am acea flexibilitate morala care e necesara ca sa ajungi sus. Si nici macar nu mi-o doresc.