Despre Alb si Negru - II

Eu nu am crezut niciodata in alb si negru sau in existenta adevarului absolut. Cred ca fiecare "adevar" depinde de context, si m-am obisnuit, chiar daca nu aprob, sa nu judec... pentru ca niciodata nu poti stii intreg contextul. Dar nu pot sa mint ca aprob ceva daca nu e asa. Ma rezum la a nu judeca. Am renuntat acum ceva vreme sa mai cred ca pot schimba pe cineva .

Pagubos sau nu, am mostenit de la mama mea dorinta de a multumii pe toata lumea si, desi stiu ca este o cauza pierduta care nu imi aduce nimic bun, nu pot sa renunt sa incerc sa impac si capra si varza fara a impaca pe nici una. Intr-o lume a egocentrismului, fiecare incearca in modul personal sa fie altfel. Cei mai multi sfarsesc prin a se integra in turma dar nu pierd iluzia ca sunt altfel. Probabil incapatanarea de a incerca sa multumesc pe toti e modul meu de a ma pacali ca sunt altfel. Cred ca sursa dezamagirilor in viata este un set de asteptari nerealistice, mai ales legate de alte persoane. Stiu ca nimeni nu se opreste din viata lui pentru altcineva si am invatat sa nu astept asta.

Gasca din studentie s-a rupt, nu pentru ca nu tinem unii la altii, ci pentru ca nu mai avem timp unii de altii, si nu cred ca e vina cuiva. E doar viata, asa cum e normal sa fie. Fiecare are visele proprii si dreptul de a face tot posibilul sa si le indeplineasca. Ca unul vrea sa se duca in fiecare weekend la munte, nu trebuie sa il distraga pe altul, de la visul de a merge macar o data pe an la ski in Austria, sau de a o lasa mai usor cu vacantele pentru creditul la casa. Ca visele sunt mai mult sau mai putin dependente de bani si ca de la un punct acolo o plimbare gratis prin campus nu mai inseamna totul, cred ca e de cand lumea. Si ca sa mergi prin lume cu ruxacul in spate iti trebuie macar bani de "paine", multa "paine"... si ca sa stai in varful muntelui singur iti trebuie "paine", exceptand daca esti in misiune sinucigasa.

Nu astept nimic de la nimeni, cu atat mai mult ca oamenii sa isi neglijeze visele proprii pentru mine, si sincer nu ii invinuiesc pe cei care nu se lasa distrasi de la idealurile lor, oricare ar fi alea. Ii admir.

Nu am ranit niciodata pe cineva cu intentie si nu am reusit niciodata sa port cuiva ranchiuna. Pentru ca nu cred in alb sau negru. Ma doare, da, si uneori nu imi trece usor sau vreodata, dar oricat mi-ar gresi cineva reusesc sa ii gasesc scuza perfecta:). Cred in dreptul fiecarui om de a visa ce vrea, nu ma astept sa vada toti lumea ca mine si cred ca, exceptand a ii calca pe altii in picioare, orice e permis pentru visul tau. Nu cred ca cineva, nici macar parintii, are dreptul sa intervina. Si cred ca a trage linie la un moment dat intre tine si alti si a opta pentru visele tale vs. a iti pasa de ce zice lumea, nu e o crima ci un act de curaj.

Imi place sa vin la lucru pentru sentimentul ca fac ceva util. Nu cred ca domeniul sau locatia schimba cu ceva faptul ca unii oameni isi vad doar interesul propriu si ar face orice sa il atinga, sau ca altii vin doar ca sa faca act de prezenta si trebuie sa traga altii sa le acopere greselile si incompetenta. E la fel peste tot. N-are legatura cu sistemul. Are legatura cu "uscaturile" din orice padure. Imi place ca sunt platita bine si nu ma simt vinovata pentru asta. Nu am timp de multe dar e alegerea mea sa fiu "in The City" chiar daca fac 4 ore zilnic pe drum. Jobul pentru mine are legatura cu banii mai mult prin prisma sigurantei pe care mi-o da faptul de a avea o rezerva financiara. Stiu ca nu trebuie sa accept magarii pentru am independenta pe care ti-o da "contul de backup".

Nu am planuri sau vise realizabile cu bani multi, poate doar sa calatoresc la un moment dat; si nici mania de a pune ban pe ban pentru zile negre. Dar ma simt lipsita de libertate sa nu am o rezerva financiara, just in case, daca vreau sa ii trimit pe toti in tarile calde si sa fiu de capul meu:). De asta nu vreau sa traiesc doar in prezent. Incerc sa nu ucid prezentul pentru viitor, dar nici nu neglijez viitorul. Sunt ceea ce eu numesc responsabila. Poate conformista, poate nerealista. Poate neconformista, poate realista. Depinde de cine se uita.

Deci... oameni diferiti, vederi diferite, vise diferite, metode diferite. Ne izolam? Ne integram? E decizia fiecaruia.

Eu prefer sa vad ce e frumos si sa ma integrez; sa accept ce primesc de la viata fara a imi face zile negre ca nu am una sau alta. Sa nu-mi doresc ce nu pot avea si sa nu imi fac asteptari desarte. Stiu ca am destule... si ca spiritualitatea e in noi. Nu intr-un loc anume sau in alte persoane. O ducem cu noi si daca o pierdem la un moment dat credem ca e undeva, sau cu cineva... cand de fapt e doar intr-un loc din noi catre care am pierdut harta. Un loc poate sa ne inspire, poate sa ne dea statutul si mijloacele, dar nu e niciodata doar locul. Si nu sunt oamnenii din jur.

Cand eram mai tanara :) scriam pe toate hartiutzele ca "sufletul uman e capabil sa se regenereze". Cred inca ca e asa, ca e nemuritor. Dar mai cred si ca sufletul nu a auzit de chirurgie estetica. Unele cicatrice nu se sterg niciodata...